Parlamentul bulgar a aprobat donarea de armament către Ucraina, după o lungă dispută între partidele proruse și proeuropene
Vineri, Parlamentul bulgar a aprobat donarea de armament către Ucraina pentru a ajuta țara vecină să reziste în faţa agresiunii ruse, după luni întregi de dezbateri între partidele proruse şi cele prooccidentale din această ţară, singura membră a NATO şi a UE care, alături de Ungaria, nu a trimis până acum un astfel de ajutor, transmite EFE și Agerpres.
Trimiterea de material de luptă, în principal antiaerian, a fost susţinută de 166 de deputaţi din formaţiuni euroatlantice şi respinsă de 48 de reprezentanţi ai Partidului Socialist şi ai formaţiunii ultranaţionaliste proruse Vazrajdane (Renaşterea).
Socialiştii, care consideră că un astfel de ajutor reprezintă o implicare în război şi contribuie la prelungirea lui, i-au cerut preşedintelui Rumen Radev, considerat prorus, să se opună prin veto trimiterii de arme în Ucraina, potrivit EFE.
În trecut, Radev a apreciat că trimiterea de arme Ucrainei contravine securităţii naţionale şi diminuează capacităţile defensive ale Bulgariei.
Deşi tipul de arme care urmează să fie trimise este păstrat secret, surse militare au declarat pentru EFE că va fi donată o cantitate importantă de tunuri antiaeriene de 23 de milimetri, un model mai vechi, cu tehnologie sovietică, dar pe care Ucraina le foloseşte deja cu eficacitate pentru a doborî drone iraniene cu care Rusia bombardează periodic această ţară.
La începutul lunii, ministrul apărării interimar Dimitar Stoianov a dezvăluit că Bulgaria nu va trimite sisteme de rachete antiaeriene S-300 şi nici avioane de vânătoare MiG-29 sau Su-25.
La rândul său, premierul interimar Galab Donev a declarat în trecut că materialul trimis va fi folosit pentru antrenamente, nu pe câmpul de luptă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Simplu – ma mir! bulgarii sunt absolut convinsi de suprematia Federatiei Ruse in zona!