Economie

Parlamentul de la Bucureşti a ratificat împrumutul de 150 mln de euro pentru R. Moldova

Acordul a fost ratificat de deputați cu 312 voturi favorabile și trei abțineri. Săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a acestui acord.

(Știre inițială) Parlamentul de la Bucureşti va ratifica astăzi, în regim de urgenţă, Acordul privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova în sumă de 150 de milioane de euro, semnat la Chișinău, pe 7 octombrie 2015.

Comisia pentru buget, economie şi finanţe a decis ieri cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de Lege privind ratificarea Acordului.

Creditul va fi acordat pe un termen de 5 ani, cu o dobîndă de 1,5% anual, cu tragerea împrumutului în trei tranşe, prima în sumă de 60 de milioane de euro în anul 2015, a doua în sumă de 50 de milioane de euro în 2016 şi a treia de 40 de milioane de euro în anul 2017, potrivit Memorandumului semnat de partea română şi cea moldovenească.

Creditul este oferit Republicii Moldova în condiţiile în care aceasta nu are „surse suficiente pentru finanţarea deficitului bugetar estimat la 3,8 la sută din PIB în anul 2015”, se mai spune în Memorandum.

Acordul prin care R. Moldova a împrumutat de la România 150 de milioane de euro a fost aprobat săptămîna trecută de Guvernul de la Chişinău şi propus Parlamentului spre ratificare.

sursa: moldpres.md/agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *