InternaționalUE / Nato

Parlamentul European a aprobat intrarea cetățenilor din Kosovo în UE fără viză

Cetăţenii kosovari vor putea să călătorească în UE, iar cetăţenii țărilor Uniunii Europene în Kosovo fără viză timp de până la 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile, anunță Haberler. Decizia va intra în vigoare după publicarea ei în Jurnalul Oficial al UE, scrie G4media.md.

Scutirea de viză se va aplica cel târziu de la 1 ianuarie 2024, termenul-limită pentru implementarea Sistemului European pentru Informații și Autorizații de Călătorie pentru cetățenii non-UE (ETIAS).

Kosovo este singura dintre ţările din Balcanii de Vest care nu beneficiază încă de scutire de viză în spaţiul Schengen.

Kosovo, împreună cu alte țări din Balcanii de Vest, a fost declarată țară „potențial candidată” la Summit-ul liderilor UE desfășurat la Salonic, Grecia, în 2003.

Independența țării, declarată unilateral față de Serbia în 2008, nu este în prezent recunoscută de cinci țări UE, și anume Grecia, România, Slovacia, Spania și Administrația Cipriotă Greacă (Turcia recunoaște existența a două administrații în Republica Cipru, cea greacă în sudul insulei și cea turcească în nord – n.red.). Kosovo a făcut o cerere oficială de aderare la UE în decembrie 2022.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *