Politică

Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere Republica Moldova – UE

Deputaţii europeni au ratificat Acordul de Asociere cu Republica Moldova joi, 13 noiembrie. Până în prezent, Acordul de Asociere a fost ratificat de parlamentele a șapte țări membre ale Uniunii Europene. Este vorba despre România, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania, Malta și Slovacia. Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a aprobat, pe data de 16 octombrie, cu o majoritate de voturi ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și UE.

Acordul de Asociere a fost ratificat în Parlamentul de la Chișinău în data de 2 iulie. Documentul, inclusiv Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, este pus în aplicare provizorie din 1 septembrie.

(Știre inițială) Parlamentul European va ratifica astăzi, 13 noiembrie, Acordul de Asociere Republica Moldova – UE, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Potrivit unui comunicat de presă, președintele Parlamentului Igor Corman va participa la Bruxelles, la ședința plenară a Parlamentului European din 13 noiembrie în care va fi ratificat Acordul de Asociere cu Republica Moldova.

La Bruxelles Igor Corman va avea întrevederi cu Președintele Parlamentului European, Martin Schulz și cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European.

Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a aprobat, pe data de 16 octombrie, cu o majoritate de voturi ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și UE.

Până în prezent, Acordul de Asociere a fost ratificat de parlamentele din România, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania şi Malta.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *