ExterneUE / Nato

Parlamentul European cere să fie emis mandat de arestare pentru Lukașenko, aliatul fidel al lui Putin

Parlamentul European (PE) a declarat că președintele belarus, Aleksandr Lukașenko, este implicat în conflictul ucrainean și a cerut Curții Penale Internaționale de la Haga (CPI) să emită mandat pentru arestarea acestuia, se arată în rezoluția Parlamentului European (PE).

După cum precizează raportul cu solicitarea adresată CPI a fost aprobat de Comitetul pentru probleme externe a Parlamentului European (PE) pe data de 13 septembrie.

Potrivit sursei citate, se remarcă faptul că parlamentarii europeni l-au acuzat pe Lukașenko de ”daune aduse Ucrainei și implicare în transferul ilegal de copii”. De asemenea, s-a solicitat Consiliului Uniunii Europene să se extindă pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei și Republicii Belarus și a cetățenilor acestora.

Vă amintim că la 17 martie, Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele președintelui Rusiei, Vladimir Putin, acuzându-l de comiterea crimelor de război în Ucraina.

Kremlinul a negat în mod repetat acuzațiile conform cărora forțele sale ar fi comis atrocități în timpul invaziei de un an a vecinului său.

CPI a emis mandatul de arestare a lui Putin sub suspiciunea de deportare ilegală a copiilor și transfer ilegal de persoane de pe teritoriul Ucrainei în Federația Rusă.

Separat, instanța a emis mandate pentru Maria Alekseyevna Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copilului, cu aceleași acuzații, relatează Reuters.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *