Internațional

Parlamentul grec votează azi acordul cu creditorii internaționali. Tsipras își asumă acordul, dar nu crede în el

Premierul elen pare prins între ciocan şi nicovală, înţelegerea de la Bruxelles fiind contestată chiar de membri din propriul partid şi de partenerii de guvernare. Chiar el recunoaşte că nu crede în prevederile acordului, susţinând că a fost împins să facă un compromis în condiţiile în care Grecia nu are alte soluţii pentru a evita colapsul financiar. Tot astăzi, funcţionarii publici vor fi în grevă generală, nemulţumiţi de noile măsuri de austeritate care îi aşteaptă.

Alexis Tsipras a afirmat, într-un interviu la televiziune, că este conştient de responsabilitatea pe care o are faţă de concetăţenii săi.

„Ce este important acum este să garantăm siguranţa ţării şi a claselor muncitoare astfel încât să nu sufere o catastrofă economică şi să garantăm siguranţa sistemului bancar şi a economiilor oamenilor”, a declarat Alexis Tsipras.

Premierul elen spune că va implementa acordul semnat luni, chiar dacă nu crede în el. De altfel, a lansat şi un atac agresiv la adresa creditorilor.

„Am văzut o atitudine răzbunătoare din partea partenerilor din cauza deciziei de a cere opinia oamenilor la referendum. Am supraestimat puterea unui popor care are dreptatea de partea sa, dar şi puterea reacţionară împotriva principiilor fondatoare ale Europei, adică respectul pentru democraţie şi pentru voinţa popoarelor. Ce mesaj ne-au transmis partenerii noştri? Că nu are sens să organizezi alegeri în ţări care fac parte dintr-un program”, a spus Alexis Tsipras.

Premierul a spus că Grecia nu dispune de suficiente resurse ca să revină la o monedă proprie, aşa că rămânerea în zona euro este cea mai bună soluţie, în ciuda greutăţilor. Mai mult, şeful executivului grec le-a transmis şi un mesaj disidenţilor din propriul partid de extremă-stânga care declară că nu vor susţine programul de reforme impus de la Bruxelles.

„Nu puteam să stau liniştit într-o bulă ideologică în aceste momente critice. Cine crede că poate să stea pe un scaun, cu laurii purităţii ideologice pe cap, trebuie să se justifice în faţa poporului grec şi a istoriei”, a afirmat Alexis Tsipras.

Un ajutor nesperat pentru Grecia pare să vină din partea FMI, instituţia atât de hulită de către greci şi pe care Alexis Tsipras nu o mai vroia implicată în viitor în afacerile ţării sale. Fondul Monetar a elaborat mai multe recomandări creditorilor europeni. Fie măresc perioada de graţie până la 30 de ani pentru rambursarea datoriilor şi reduc ori elimină complet dobânzile, fie acceptă ştergerea parţială a datoriilor, măsură deja respinsă de ţările UE. FMI spune că doar aşa poate datoria Greciei să devină sustenabilă pe termen lung.

Recomandările FMI către creditorii Greciei

– perioadă de graţie de 30 de ani de la plata tuturor datoriilor, inclusiv la împrumuturile noi

– extindere dramatică a perioadei de rambursare

– transferuri anuale de fonduri către bugetul Greciei

– tăieri profunde din valoarea datoriilor prezente

sursa: digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *