Ultima oră

Parlamentul va dezbate proiectele OPOZIȚIEI

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Justiţiei şi prevede modificări şi completări ale Regulamentului Parlamentului. Acestea prevăd, în particular, că proiectele de legi sau propunerile legislative care nu au fost înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului în decursul legislaturii în care au fost înregistrate, vor fi declarate nule.

Oleg Efrim, ministru al Justiţiei a spus că iniţiativa vine ca urmare a pronunţării unei Hotărîri a Curţii Constituţionale în decembrie 2012. „Anterior a fost modificat Regulamentul Parlamentului astfel încît toate iniţiativele care nu au reuşit să fie examinate într-o legislatură devin nule. Curtea a considerat că doar cele care nu au fost incluse în ordinea de zi a Parlamentului pot fi declarate nule şi de aceea este necesară această modificare”, a spus Efrim.

Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament, notează MOLDPRES.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *