Partidele din Blocul Victorie nu pot participa la alegeri nici separat

Partidele care fac parte din Blocul „Victorie”, căreia anterior i-a fost refuzată înregistrarea pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, nu vor putea depune actele nici individual. Comisia Electorală Centrală le-a exclus de pe lista partidelor care au dreptul să participe la scrutin, în urma informațiilor prezentate de Agenția Servicii Publice.
În ședința din 3 august, CEC a eliminat din lista publicată inițial pe 14 iulie: Partidul Politic „Șansă”, Partidul Politic „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, invocând deciziile Agenției Servicii Publice privind „neînregistrarea modificărilor în Registrul de stat al persoanelor juridice”. Din același motiv, a fost exclus și Partidul Agrar din Moldova.
Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea Curții de Apel Centru, care, la rândul ei, a confirmat decizia Comisiei Electorale Centrale de a respinge înregistrarea Blocului „Victorie” pentru alegerile parlamentare. CEC a adoptat această decizie pe 19 iulie, motivând în principal că blocul ar fi succesorul partidului Șor, declarat neconstituțional. Legea interzice continuarea activității unui partid interzis sub o altă formă politică.
Ce s-a experimentat și executat la alegerile prezidențiale din România se aplică așișderea și la alegerile parlamentare din RM.
Un candidat scos de pe listele electorale e o grijă mai puțin pentru Putere.
Mai eficientă ar fi fost o interzicere în timpul campaniei electorale când lista candidaților e închisă pentru că atunci nu mai se poate înscrie vreo formațiune de opoziție.
Dar nu e timpul trecut, ajungem și la schema asta