Partidele politice riscă sancţiuni mai dure
Potrivit reprezentanților societății civile, responsabilizarea actorilor politici ar putea fi obținută și prin amendarea formațiunilor politice care nu își prezintă rapoartele financiare la timp. Societatea civilă propune ca partidele politice care nu vor prezenta rapoartele financiare la timp, să achite o amendă de până la 300 de unităţi convenţionale, iar persoanele responsabile să stea după gratii până la trei ani.
Societatea civilă afirmă că formaţiunile care vor primi donaţii mai mari decât limita stabilită de lege, să fie obligate să verse în bugetul de stat diferenţa banilor. Experţii propun ca persoanele fizice să poată dona partidelor politice până la 20 de salarii minime, iar cele juridice nu mai mult de 40. Totodată, societatea civilă susţine că trebuie să fie stabilite şi finanţări clare din bugetul de stat.
Experţii mai propun ca organul ce supraveghează şi verifică finanţarea partidelor politice să fie Comisia Electorală Centrală, iar instanţa de judecată, autoritatea care va aplica sancţiunile.
Recomandările privind finanțarea partidelor politice au fost discutate în cadrul unei mese rotunde, organizate de Centrul Anticorupție. Propunerile fac parte din proiectul de facilitare a Parteneriatului Estic pentru buna guvernare şi lupta împotriva corupţiei.
via TRM.MD