Politică

Partidele politice urmează să prezinte pînă pe 15 iulie rapoartele privind gestiunea financiară

Potrivit Serviciului de presă al Comisiei Electorale Centrale (CEC), „raportul va fi prezentat la Comisie conform modelului privind finanțarea activității partidelor politice, iar ulterior acestea vor fi făcute publice”.

Solicitat de agenţie, şeful adjunct al Direcției comunicare, relații publice și mass-media, Corneliu Pasat, a precizat că partidele care nu vor prezenta rapoartele privind gestiunea financiară „vor fi avertizate, ulterior le va fi oferit un termen pentru înlăturarea încălcărilor. În viitor, în astfel de cazuri, CEC va suspenda virarea subvenţiilor din partea statului sau va aplica amenzi în formă de 300-500 de unităţi contravenţionale persoanelor cu funcţie de răspundere în cadrul formaţiunii”, a menţionat Pasat.

CEC a specificat că pînă în prezent, doar Partidul Liberal a prezentat raportul financiar.

Conform datelor Comisiei Electorale Centrale, în Republica Moldova sînt înregistrate peste 40 de formaţiuni politice.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *