Internațional

Partidul Comunist chinez îi va exclude pe membrii vinovați de ‘activități superstițioase’ precum divinația sau feng-shui

Noile prevederi din regulamentul disciplinar, în vigoare de la 1 ianuarie, îi amenință cu excluderea din partid pe membrii care ‘organizează’ activități superstițioase, și cu avertisment pe cei care se limitează să ‘participe’ la acestea.

Practicarea unor ‘superstiții feudale’ precum divinația sau feng-shui devine astfel o încălcare explicită a disciplinei de partid.

Noile prevederi sunt mai drastice decât versiunea anterioară a regulamentului, datând din 2003, în care ‘superstițiile feudale’ erau incluse într-o categorie mai generală de activități ‘care perturbă productivitatea, munca sau ordinea publică’.

‘Pentru un funcționar de partid, a nu mai crede în marxism-leninism, ci în feng-shui, reflectă lipsa sa de credință și problemele legate de valori’, a explicat Zhuang Deshui, director adjunct al Centrului de cercetări privind integritatea guvernamentală, de la Universitatea din Beijing, citat de agenția Xinhua.

Mai mulți responsabili de rang înalt ai Partidului Comunist au fost acuzați în ultimii ani de participare la ‘practici superstițioase’. Printre ei, Zhou Yongkang, fost șef al securități chineze și cel înalt responsabil căzut în dizgrație pentru corupție, care îi ceruse sfaturi lui Cao Yongzheng, clarvăzător și maestru de qigong (o formă de gimnastică tradițională chineză).

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *