Politică

Partidul Democrație Acasă, lipsit de alocațiile de la stat

Partidul Politic Democrația Acasă, condus de Vasile Costiuc, a fost lipsit de finanțare din bugetul de stat pentru un an. Curtea Supremă de Justiție a casat parțial decizia Curții de Apel Centru și a menținut hotărârea Comisiei Electorale Centrale, care a sancționat formațiunea.

Judecătorii au respins recursurile depuse de avocații partidului, declarându-le inadmisibile, și au admis recursul CEC. Astfel, rămâne în vigoare punctul din hotărârea CEC din 3 octombrie, prin care partidul era privat de subvenții de la bugetul de stat pentru o perioadă de 12 luni.

Decizia Curții Supreme este irevocabilă și nu mai poate fi contestată.

La 3 octombrie, CEC a aprobat o hotărâre prin care Partidul Democrația Acasă a fost lipsit de alocații de la bugetul de stat pentru un an. În hotărâre se mai menționa că urmează Curtea Constituțională să decidă dacă mandatele Partidului Democrația Acasă vor fi sau nu validate. Decizia a fost luată pe baza câtorva sesizări, depuse de Partidul Acțiune și Solidaritate, Inspectoratul Național de Investigații și alte persoane.

Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a explicat că, la această etapă, anularea înregistrării concurentului electoral nu poate fi decisă de CEC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *