PARTIDUL M10 – lansare de Mărţişor. Europarlamentarul Monica Macovei și-a lansat formaţiunea politică
”Nu suntem un val pe care trebuie să te urci. Dimpotrivă, avem în față un val, o clasă politică de hoți, de minciună, avem în față un tsunami de corupție, de hoție din banii noștri. Noi ne luptăm cu valul, noi nu suntem pe val. Noi suntem în fața valului, în fața tsunamiului, pe care vrem să îl distrugem, tot pentru tine, pentru ca banii furați să se întoarcă la tine. Veniți cu noi, ca să ne luptăm cu valul. Nu avem funcții de oferit, pentru că nu suntem pe val, nu avem bani de dat, nu avem sacoșe cu bani, nu avem contracte de dat. Haideți cu noi, să luptăm cu valul de politicieni corupți și hoți și mincinoși care își bat joc de România de 25 de ani și o să-i învingem”, le-a spus ea celor care au participat la eveniment.
Macovei a explicat că ”partidul M la puterea 10” nu este al treilea pol, ci singurul şi primul partid din România de dreapta cu adevărat, singurul partid care merge pe calea dreaptă.
”El nu este nimic din ce avem azi pe scena politică, niciuna din jumătăţile FSN, nu este nici noul PNL, nici vechiul PSD, nu are nimic de a face cu actuala clasă politică. De "n" ori, nu numai de 10 ori, de "n" ori cuvântul "merit", cuvântul "modernizare", cuvântul "muncă", cuvântul "moralitate", pentru că nu se poate face politică fără moralitate. Asta înseamnă, de fapt, "M": înseamnă modernizarea României, bunăstarea României şi a românilor prin modernizare, înseamnă merit, înseamnă fiecare la locul lui pe meritul lui, înseamnă muncă, înseamnă că tu îţi administrezi banii câştigaţi cinstit, şi nu statul, înseamnă mediu, pentru că omul nu este călăul naturii, ci este protectorul naturii, şi înseamnă multe alte lucruri minunate, care, iată, încep cu "m", de la "minune"”, a adăugat Monica Macovei.
Potrivit acesteia, viitorul partid va promova un stat minimal, care înseamnă un stat redus, cu o birocraţie redusă, cu o parte bugetară, cu un Guvern și cu un Parlament reduse, cu o intervenţie cât mai mică, inclusiv în viaţa economică a ţării.
”Foarte multe ministere trebuie să dispară, foarte mult din aparatul bugetar trebuie să dispară și să își găsească locuri de muncă în sistemul privat. Trebuie să rămânem numai cu acele funcții esențiale ale statului. În rest, libertate”, a conchis aceasta.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!