PAS își ascunde incompentența în spatele morților din războiul ruso-ucrainean. „Pentru a obține gaz mai ieftin de la ruși, R. Moldova trebuie să susțină războiul Rusiei împotriva Ucrainei”
Unul dintre cei mai demagogi deputați ai PAS, a decis să inventeze o scuză pentru prețul exorbitant pe care îl plătesc moldovenii la gaz – trebuia să „susținem războiul rușilor pentru a obține gaz mai ieftin”.
Chiar dacă România plătește de două ori mai puțin pentru gaz și nu susține războiul rușilor din Ucraina, demagogul din PAS e convins că o parte din moldoveni vor crede în orice prostie pe care le-o livrează „mai marii țării”.
Prezentăm integral mesajl lui Popșoi:
„Aud tot mai des opinia că conducerea țării trebuie să meargă la Moscova să obțină un preț mai mic la gazele naturale. Trebuie să înțelegem cu toții: pentru a obține gaz mai ieftin de la ruși, Republica Moldova trebuie să susțină războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Pentru gaz mai ieftin, trebuie să sprijinim uciderea oamenilor în țara vecină. Să ne aliniem celor care comit aceste crime. Să ne mânjim cu sângele vecinilor noștri. Aceasta este condiția obținerii unui preț mai mic pentru gazul rusesc astăzi.
Noi nu putem face așa ceva. Ne vom mobiliza, ne vom solidariza (sic!) și vom rezista. În sezonul rece, Guvernul va oferi sprijin cetățenilor pentru care povara acestui preț va fi prea mare.
Prețul înalt plătit pentru gaz este și prețul pe care îl plătim pentru neadmitrea atragerii Reublicii Moldova în acest război tragic.
Împreună vom trece de iarna care vine. Nu va fi ușor, dar vom rezista – și vom rămâne oameni.”
Popșoi – un mic stalnist de pe Bîc
De vreo 80 de ani, Rusia duce un război împotriva românilor (moldovenilor) din Basarabia, o parte a acestui front este problema identitară, staliniștii încercând și reușind să-i convingă pe o parte din locuitorii acestui teritorii că sunt moldoveni „ne-români”.
Unul din persoanele care au fost „victimă” a teorii staliniste este chiar Mihail Popșoi care a spus în campania electorală că în R. Moldova locuiesc cei de etnia română și … moldovenească.
Ce spunea „dominatorul” de pe Bîc despre ce vor alege moldovenii
Câteva zile în urmă, ex-consilierul Maiei Sandu, A. Spânu (locul 5 pe lista PAS) punea batista pe țambalul integrării europene a R. Moldova: „Noi nu considerăm că în aceste alegeri avem o luptă între dreapta şi stânga sau între pro-europeni şi pro-Est. Noi nu considerăm că în aceste alegeri avem o luptă între dreapta şi stânga sau între pro-europeni şi pro-Est, noi avem foarte clar o luptă între hoţi şi oameni de treabă şi asta trebuie să înţeleagă cetăţenii, când merg la aceste alegeri, ei nu aleg între pro-europeni şi alt tip de pro”.
Moldovenii nu sunt un popor aparte de cel român!
Ambasadorul României, Daniel Ioniță despre moldovenismul primitiv: „Un alt exemplu de moldovenism primitiv, ar fi că sunt unii care consideră că etnogeneza poporului moldovenesc este diferită de etnogeneza poporului român, că moldovenii sunt un popor aparte de poporul român, neînțelegând că, de fapt, poporul român a fost constituit la scara istoriei, inclusiv prin încorporarea moldovenilor”.
Departamentul Politic TIMPUL
Prin urmare, rezultă că toate țările europene sunt incompetente și toți mai-marii cancelariilor europene sunt niste demagogi… Cu Imperialistă și șantajista Rusie nimeni nu poate negocia. Poți fi conciliant cu Franța, cu Germania, cu SUA, cu Japonia, cu Laponia. Am senzația că, fără să vreți, cântați in struna competentului “DodoSorVor”. Cel mai competent mafiot Sor s-a angajat să dea o raita la besafonul plin de gaze lacrimogene a lu’capu’la toate mafiotlacurile, matrapazlâcurile , șantajacurile. “Cumpărați, cumpărați/ Flori de…besafon pentru Sor, Vor, Dodon.
Am o propunere, să-l facem pe a Silviu Tănase deputat, sau mai bine ar fi ministru în locul lui Spanu și să meargă la Moscova, să obțină un preț mai mic la gaz. Pe aeroport va fi întâmpinat cu flori de toți cei pe care el îi susține , PASul și Maia Sandu îi stau ca un os în gât.