Paşapoartele moldoveneşti vor fi mai ieftine
Oleinic a precizat că reducerea costurilor documentului respectiv va fi posibilă datorită unui grant sub formă de echipament în valoare de 2 milioane de euro pentru producerea şi procesarea paşapoartelor cu date biometrice, ce va fi acordat R. Moldova de către Uniunea Europeană. În plus, se examinează posibilitatea de dotare suplimentară a acestui proces de către stat. Totodată, UE va monitoriza şi desfăşurarea unei licitaţii internaţionale pentru desemnarea întreprinderii producătoare de paşapoarte, a specificat ministrul.
Potrivit lui Oleinic, de asemenea, mai ieftin cu aproximativ 10-15 la sută faţă de preţurile actuale vor costa şi paşapoartele non-biometrice şi buletinele de identitate, după o ajustare a preţurilor în vigoare.
De la 1 ianuarie 2011, cetăţenilor moldoveni le vor fi eliberate doar paşapoarte care conţin date biometrice, cu un termen de valabilitate de 7 ani. Paşapoartele actuale rămân în circulaţie până la expirarea lor. Deţinerea paşapoartelor cu date biometrice va fi o condiţie obligatorie a UE pentru liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova. Majoritatea ţărilor implementează acest sistem de paşapoarte pentru protecţia cetăţenilor proprii în lupta cu terorismul şi monitorizarea proceselor de migrare.
În Moldova, primele paşapoarte cu date biometrice au fost puse în circulaţie în februarie 2008. Până în prezent, peste 1500 de cetăţeni moldoveni au solicitat paşapoarte de acest tip.
Sursa: moldpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!