Pasat a negociat noaptea şi dimineaţa a devenit lider de partid
Negocierile pentru aderarea la respectivul partid politic au avut loc „în noaptea aceasta (înainte de congres – n.n.)”, a declarat Ion Mereuţă, fostul preşedinte al PUM, pentru Jurnal TV. Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, pentru candidatura lui Pasat au votat 123 din cei 128 delegaţi prezenţi la congres. „Noi susţinem iniţiativa lui Valeriu Pasat şi a Mitropolitului Vladimir de introducere a cursului „Bazele Ortodoxiei” în şcoli. Consider că trebuie să luptăm pentru credinţă, pentru omenire. Doar cu ajutorul tuturor forţelor putem să atingem acest rezultat”, a menţionat doctorul Ion Mereuţă. El, împreună cu fostul ministru al Finanţelor, Mihai Manole şi ex-şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, generalul Ion Coropceanu, au devenit vicepreşedinţi ai formaţiunii.
La rândul său, V. Pasat a spus că PUM a fost singurul partid politic care a susţinut iniţiativa de desfăşurare a referendumului, privind introducerea religiei în şcoli.
Sursa: Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!