Eveniment
„Patrioții” au comemorat Ziua Unirii
Câteva zeci de persoane din Liga Tineretului Rus și Partidului „Patrioții Moldovei”s-au adunat lângă Arcul de Triumf din centrul Chișinăului pentru a comemora data de 27 martie 1918. Însă spre deosebire de unioniști, așa-zișii patrioți ai Moldovei au condamnat actul unirii cu România și au acuzat Sfatul Țării de trădare a intereselor naționale. Scandând „Moldova! Moldova!” ei au venit la monumentul lui Ștefan cel Mare și au depus flori peste florile pe care le-au lăsat în timpul zilei unioniștii.
Timpul.md (I.M.)