CSI / Rusia

“Patrioţii” şi “duşmanii” Rusiei

Ţinând cont de aceste arestări, jurnaliştii de la o publicaţie din Rusia au efectuat o investigaţie, în cadrul căreia au constatat că realitatea pare să fie mult diferită de cea prezentată de anchetatori.

În Rusia există o "listă cu ţinte" ale Kremlinului, din care, pe lângă Boris Nemţov, recent asasinat, mai fac parte fostul oligarh Mihail Hodorkovski, redactorul-şef al postului de radio "Eho Moskvî", Aleksei Venediktov, şi, posibil, Ksenia Sobciak, moderatoare de televiziune cunoscută pentru criticile faţă de actuala conducere a ţării – scrie UNIAN, citând publicaţia rusă "Novaia Gazeta", care a efectuat o investigaţie jurnalistică în acest sens. În cazul fiecăruia dintre cei din "lista neagră" acţionează, cel mai probabil, nu un grup, ci cel puţin două, aşa cum se obişnuieşte în lumea criminală din Cecenia.

Potrivit informaţiilor obţinute de "Novaia Gazeta", la jumătatea săptămânii trecute, preşedintelui Vladimir Putin i-au fost raportate toate informaţiile de care dispun organele de anchetă în cazul asasinării opozantului rus Boris Nemţov, liderului de la Kremlin fiindu-i comunicate numele unora dintre executanţi, precum şi cel al organizatorului crimei, care nu este, însă, cecenul Zaur Dadaev, considerat principalul suspect, ci un oarecare maior Ruslan.

"Ruslan", un nume cunoscut de structurile de forţă

"Numele acestuia este cunoscut preşedintelui. Acesta a fost interogat, luni, la Groznîi, fără a face posibile scurgeri către presă, dar făcându-se aluzii că o rudă apropiată a lui Ruslan este un oficial de rang înalt într-o structură de securitate din Cecenia. Numele lui ne este cunoscut şi nouă, dar nu îl vom dezvălui, ţinând cont de prezumţia de nevinovăţie. Cu toate acestea, numele lui său cunosc zeci, dacă nu sute de membri din Ministerul de Interne, din Serviciul Federal de Securitate (FSB) şi din Comisia de Anchetă" – scrie "Novaia Gazeta", care se bazează pe afirmaţii făcute de Beslan Gantamirov, fost primar al capitalei cecene.

"Novaia Gazeta" notează că acest Ruslan, care a fost decorat de mai multe ori de către statul rus, a servit cândva în regimentul "Sever" (subordonat Ministerul de Interne al Federaţiei Ruse), din care fac parte circa 600 de combatanţi dislocaţi în Groznîi. Comandantul batalionului respectiv este colonelul Alibek Delimhanov, rudă cu un parlamentar din Duma de Stat de la Moscova. În plus, despre membrii batalionului "Sever" din Cecenia s-a scris în repetate rânduri că luptă în estul Ucrainei alături de teroriştii din autoproclamata "Republică Populară Doneţk".

Până în prezent, autorităţile ruse au reţinut cinci persoane în cazul uciderii lui Boris Nemţov, două dintre acestea, fostul comandant adjunct al batalionului "Sever", Zaur Dadaev, şi fostul combatant Beslan Şavanov, fiind considerate direct implicate în comiterea asasinatului.

Kremlinul neagă existenţa unei "liste cu ţinte"

Între timp, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a numit drept absurdă informaţia publicată de "Novaia Gazeta" privind existenţa unei "liste cu ţinte" ale Kremlinului, formată din politicieni şi jurnalişti.

"Nu știu detaliile tuturor rapoartelor serviciilor de securitate. Nici măcar nu pot să fac dezvăluiri"- a afirmat Peskov, citat de portalul Lenta.

Principalele declaraţii privind asasinarea lui Nemţov şi desfăşurare anchetei

Vladimir Putin, la 4 martie: "Cea mai serioasă atenţie trebuie să fie acordată crimelor la nivel înalt, inclusiv celor motivate politic. Trebuie să scăpăm în sfârşit Rusia de ruşine şi tragedii precum cele îndurate şi văzute de noi recent, cum a fost uciderea îndrăzneaţă a lui Boris Nemţov, chiar în centrul capitalei".

Liderul cecen, Ramzan Kadîrov, imediat după comiterea crimei şi înainte de primele arestări: "Numai forţele interesate să instige la tensiuni ar putea face un astfel de pas trădător. Organizatorii crimei au sperat că întreaga lume va acuza conducerea ţării pentru moartea lui Nemţov. Nu există niciun dubiu că asasinarea lui Nemţov a fost organizată de către serviciile secrete occidentale. În primul rând, Boris Nemţov este cetăţean rus, iar un atentat la viaţa unui cetăţean rus trebui să fie pedepsit cu stricteţe".

Ramzan Kadirov, după arestări. "Îl ştiam pe Zaur (Dadaev, n.red) ca pe un adevărat patriot al Rusiei. Sunt ferm convins că el este devotat sincer Rusiei, era gata să-şi dea viaţa pentru patrie. Toţi cei care îl cunosc pe Zaur susţin că acesta este un om profund religios şi că, la fel ca toţi musulmanii, a fost şocat de acţiunile ‘Charlie Hhebdo’ şi comentariile în sprijinul publicării acelor desene. În orice caz, dacă instanţa confirmă vinovăţia lui Dadaev, înseamnă că, prin această crimă, a comis o infracţiune gravă. Dar reiterez că el nu putea face nici măcar un pas împotriva Rusiei, ţara pentru care şi-a riascat viaţa mulţi ani la rând".

sursa: etransmedia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *