Patronii de la clubul Colectiv au fost aduși la sediul Parchetului General pentru audieri
Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu se află în arest preventiv din 3 noiembrie.
Procurorii de la Parchetul General susțin că incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.
Un magistrat de la Judecătoria sectorului 4 a admis pe 3 noiembrie propunerea Parchetului de arestare preventivă a celor trei patroni, motivul fiind acela că au dat dovadă "de o gravă neglijență și de iresponsabilitate în administrarea clubului".
"Cei trei inculpați prezintă un pericol social ridicat, iar prin atitudinea și comportamentul reflectat în activitatea desfășurată demonstrează că lăsarea lor în libertate periclitează siguranța celorlalți membri ai societății. De asemenea, judecătorul are în vedere gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora (decesul multor persoane tinere și vătămarea corporală a altora, unele dintre acestea fiind internate în continuare în stare critică), precum și modul și circumstanțele de comitere a acestora. Totodată, judecătorul apreciază că activitatea de urmărire penală se află în etapa de început, există un amplu probatoriu care urmează a fi administrat, iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați", se arăta în motivarea deciziei de arestare.
Judecătorul a apreciat faptul că cei trei acționari au colaborat cu anchetatorii, au dat declarații detaliate în fața procurorilor, au pus la dispoziție documentele solicitate, sunt tineri, nu au antecedente penale și "par a regreta incidentul produs, în care și-au pierdut viața inclusiv prieteni, cunoștințe și angajați ai lor".
sursa: agerpres.ro