Patru posturi TV – sancționate cu 22.000 de lei. Care este motivul
Posturile de televiziune TV Moldova-1, PRO TV CHIȘINĂU, TV8 și FAMILIA nu și-au respectat concepția de programe și au fost sancționate în total cu 22 000 de lei, scrie Realitatea.md.
TV Moldova-1 a realizat cu peste 5% mai puțină producție proprie decât și-a propus. Furnizorul public a difuzat cu 15% mai multe producții audiovizuale ale altor producători. Postul s-a angajat să difuzeze programe realizate de producători independenți din Republica Moldova, însă nu a avut astfel de programe. Amenda a constituit 5000 de lei.
FAMILIA a prevăzut de două ori mai multe programe proprii decât a avut în realitate. Producțiile audiovizuale ale altor producători au constituit peste 28% față de 17,20% promise. Programele informative și analitice au lipsit, postul angajându-se să difuzeze 4,17% de astfel de producții. Nu a fost planificată difuzarea muzicii, însă clipurile muzicale neîncadrate în emisiuni au constituit peste 17% din totalul emisiunilor. Pentru acestea și alte abateri, sancțiunea a fost de 7000 de lei.
PRO TV CHIȘINĂU și-a propus să difuzeze 26% de programe educaționale și culturale, dar acestea au avut o proporție de puțin peste 2%. Serviciul de televiziune a difuzat 26,31% de alte tipuri de emisiuni, comparativ cu 11% indicate în Concepție. Sancțiunea aplicată a fost de 5000 de lei.
TV8 a indicat 56% de programe proprii, s-au atestat 48,49%. Postul a difuzat de aproape 4 ori mai multe programe ale altor producători. Programele educaționale și culturale au lipsit, deși urmau să aibă o pondere de 2,5%. Amenda a fost de 5000 de lei.
Vocea Basarabiei TV și TV Elita au difuzat un volum mare de programe proprii decât cel indicat. Astfel pentru a încuraja producția locală, membrii CA au decis să nu le aplice sancțiuni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!