Patru români au făcut înconjurul Pământului în opinci

După mai bine de un secol, „Gazeta Sporturilor” (www.gsp.ro) a refăcut această poveste cutremurătoare şi de-a dreptul incredibilă pentru începutul veacului XX.

PROVOCAREA SECOLULUI. Vara lui 1908. Touring Club de France, agenţie de sport şi turism din Paris, lansează o provocare nemaiîntâlnită: cine parcurge 100.000 km pe jos, ocolind Pământul cu mijloace materiale proprii, va primi 100.000 de franci francezi. Anunţul îi pune pe gânduri pe patru tineri de 19 ani – Dumitru Dan şi Paul Pârvu, studenţi la Geografie în capitala Franţei, şi pe Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu, de la Conservatorul din Paris -, care munceau cu ziua ca să câştige bani pentru studii şi întreţinere. Dumitru Dan îşi convinge camarazii să se înscrie în cursă şi află detaliile: itinerarul la alegere, dar aprobat de Touring Club, certificări vamale şi ale autorităţilor locale care să probeze parcursul, plecarea din capitala ţării de origine, costurile sunt suportate de participanţi.

În câteva luni, peste 200 de visători se înscriu în cursă, dar singurul itinerar acceptat e cel al românilor. Dumitru Dan, liderul grupului, pune o singură condiţie: doi ani să fie lăsaţi să se pregătească în ţară. Nebunia ocolirii globului pământesc, de la expediţia lui Magellan în 1521, se împlinise în mai toate felurile – mai puţin pe jos. Recordul vremii îi aparţinea italianului Armando Louy, care străbătuse 50.000 km într-un deceniu. Doar că cei patru români îşi propun dublul distanţei – şi în doar şase ani!

Întorşi în România, cei patru se specializează în cartografie, meteorologie şi etnografie. Fac studii geografice şi deprind cunoştinţe de medicină. Deoarece vorbeau franceza şi germana, fiecare se apucă de învăţat o altă limbă. Merg zilnic 45 km pe jos, în zone de câmpie, deal şi munte, în toate anotimpurile. Singurul impediment rămâne susţinerea materială. Aşa că învaţă sute de cântece şi dansuri populare româneşti şi se experimentează în cântatul la fluier şi acordeon: „Dacă suntem români şi vom cunoaşte lumea, atunci să cunoască şi lumea românii! Vom purta tot timpul opinci şi costum popular”, propune Dan. Ulterior, s-a dovedit că banii pentru hrană, transport şi taxe aveau să-i obţină susţinând mii de spectacole folclorice, de la Teheran la Capetown şi din satele eschimoşilor până la Casa Albă!

Lumea în 1908
– se descoperă primul mare zăcământ de petrol în Orientul Mijlociu;
– Thomas Selfridge devine prima persoană moartă într-un accident aviatic
– Bulgaria îşi declară independenţa faţă de Imperiul Otoman;
– se înfiinţează FBI, dar şi cluburile Internazionale Milano, Feyenoord şi Panathinaikos;
– tragerea funiei şi pelota se numără printre probele JO de la Londra.

LA PAS PRIN EUROPA. Drumul începe într-un aprilie ploios la Bucureşti. „Cerul acoperit şi plouă mărunt. Toţi patru în costume naţionale şi opinci ieşim din Capitală”. Sunt primele cuvinte din jurnalul de călătorie al lui Dumitru Dan, pe 1 aprilie 1910. Însoţiţi de Harap, câinele care-i va urma aproape tot timpul, cu bagaje ce nu depăşesc opt kilograme în spate, cei patru se îndreaptă spre Braşov. În cei şase ani, vor găsi în oraşele în care ajungeau costume şi opinci trimise prin poştă de rude, după un calendar strict… Au ajuns la Budapesta după doar trei zile de la pornire. De aici până la Viena nu fac nicio oprire. Prima impresie puternică o lasă capitala Imperiului Austro-Ungar. Tot aici dau prima reprezentaţie, într-un teatru de cartier, şi câştigă primii bani. Urmează Berlinul, unde reuşita unui al doilea spectacol alungă primele gânduri de deznădejde. La graniţa cu Danemarca apare primul obstacol: un vameş „refractar la ideea de turism internaţional” îi arestează şi îi trimite în Flensburg, considerându-i spioni! „Ne-am lămurit cu superiorii şi apoi ne-am reîntâlnit cu el la vamă”, scrie Dan.

Urmează Oslo (atunci, Cristiania), Stochkolm şi Helsinki, unde publicul îi consideră exotici şi autentici, repurtând un mare succes cu spectacolele lor. De la Golful Finic la Marea Caspică, pe distanţa de 3000 km, condiţiile aveau să devină însă mult mai aspre. După un popas de trei zile la St. Petersburg, românii ajung la sfârşitul lui iulie 1910 la Moscova, care avea la acea vreme „360 de biserici şi 22 de mănăstiri”. La începutul lui octombrie 1910, românii se aflau în Vladikavkaz, apoi au mers 200 km prin munţi, „rebegiţi de frig şi uzi de ploaie”, până la Tbilisi, părăsind uşor, pentru prima oară, Europa. Între Moscova şi Teheran, ei au mâncat mai mult ceai, ouă şi pâine, iar ritmul a fost năucitor: „constant, minimum zece ore de mers pe zi!”.

ŞACALI ŞI FURTUNI ÎN DEŞERTUL ARAB. Ajunşi în Persia peste o lună, concluzionau: „Caucazul e mai frumos decât orice peisaj alpin”. Teheranul, pe atunci cu 200.000 de locuitori iarna, iar vara cu aproape jumătate, din cauza căldurii, le-a apreciat peste măsură cântecele. Secretul e că religia nu le permitea persanilor să cânte la instrumente, aşa că românii erau o apariţie fascinantă! „…Ne-am mirat: în pustiul acela, unde femeile, de sărăcie, nu poartă voal, ci doar tagir, şi acela de stambă, nu din mătase neagră, copiii studiau citirea, scrierea, Coranul, astrologia, retorica, persana, araba şi turca!”. Între Bagdad, unde au vizitat Babilonul şi Siria de azi, au mers pe Valea Eufratului alături de o caravană cu cămile, trezind mila arabilor: „Degeaba le-am explicat rostul mersului nostru pe jos, dădeau din cap şi ne compătimeau, crezându-ne fie bolnavi, fie săraci sau avari!”. Prin păduri de curmali şi smochini, au ajuns la Damasc, „Ochiul Orientului”, unde au fost recompensaţi cu daruri şi bani mai ales de către români din Galaţi şi Brăila, stabiliţi aici cu afacerile!

Prin Ierusalim, Cairo, Alexandria şi apoi la umbra Piramidelor, pe Valea Nilului, printre egipteni care „păreau contemporani cu Ramses al II-lea”, „înfioraţi de urletele şacalilor” în peregrinările la ceas de noapte, studenţii români au avansat în Africa. Pe teritoriul Sudanului, „11 zile nu am întâlnit pe nimeni, n-am băut apă proaspătă, n-am văzut umbră de pom”. Apoi, în deşertul saudit, o furtună năprasnică le-a pus viaţa în pericol… Itinerarul Etiopia – Somalia – Tanzania – Mozambic i-a sleit de puteri, astfel că încheierea parcurgerii coastei de Est a Africii, prin traversarea în Madagascar, a părut izbăvitoare. Din Madagascar, la bordul unui vas, românii au pornit spre Australia, traseul pe acest continent având să însumeze 2100 km. Aici, au vizitat oraşul Sydney, capitala Canberra, Blue Mountains şi grotele Jenolan, îngrijoraţi că populaţia aborigenă număra în 1911 „doar 2012 suflete, faţă de 40.000, în 1788”.

Lumea în 1910
– cometa Haley devine vizibilă de pe Pământ;
– Henry Ford vinde 10.000 de automobile;
– se sting din viaţă Mark Twain şi Lev Tolstoi;
– Manchester United se mută din Bank Street pe Old Trafford;
– se înfiinţează echipa de fotbal Chinezul Timişoara.

INDIA ÎI LASĂ DOAR TREI. Pentru a acumula cât mai mulţi kilometri, în situaţia în care itinerariul prevedea perioade mari de traversare a mărilor şi oceanelor, organizatorii i-au obligat pe români să meargă zilnic minimum zece ore pe puntea vapoarelor, în timpul călătoriilor pe ape. Fiecare avea montat la picioare un pedometru comandat special din Anglia, un contor cu contragreutate care calcula distanţele, echivalând fiecare pas cu un yard, adică 91 cm… Din Brisbane, cei patru pleacă la începutul verii lui 1911 spre Wellington, capitala Noii Zeelande, descoperind până la sosirea în India cele mai importante insule din arhipelagurile Asiei de Sud, la bordul vapoarelor cu aburi. În Java, Borneo, Brunei şi Singapore, dansurile şi cântecele populare româneşti sunt, ca şi până acum, singura sursă de venit.

Pentru cucerirea Indiei pe traseul Bombay-Calcutta, cei patru aveau propuse doar 62 de zile, astfel că în iulie 1911 are loc debarcarea în Bombay, la capătul unui drum pornit din Sri Lanka. Surpriza a fost totală: „Ne aşteptau sute de curioşi şi reprezentanţi de asociaţii sportive! Ne rezervaseră camere la hotelul Prince of Wales din capitală!”.

Primirea spectaculoasă era departe de tragedia ce avea să se petreacă. La Mumbay, românii sunt invitaţi pentru două zile la palatul rajahului din capitală, un personaj captivat de călătorii. După un ospăţ copios, Dan, Negreanu şi Pârvu ies în oraş să adune cele necesare călătoriei, iar Pascu rămâne să-şi istorisească peripeţiile şi moare, intoxicat cu opium. Pe 17 iulie 1911, rămâneau doar trei călători şi câinele Harap… Trupul lui Pascu a fost înmormântat în capitala Indiei, după ce a fost autopsiat, la cererea colegilor lui de călătorie. Rajahul indian şi-a dorit ca ceremonia funerară să se ţină după obiceiul locului, fapt care însemna o mare onoare pentru străini.

Drumul a continuat prin Benares, spre Calcutta. Dar notiţele sunt tot mai rare în jurnalul de călătorie al lui Dan… La bordul unui vas, românii ajung din nou în Africa de Sud, la Cape Town. Metropola îi şochează prin nedreptăţile sociale, mai mult decât prin frumuseţe: „Inima ţi se strânge când ceva e interzis pentru negri, sau e doar pentru albi”. Dar oraşul sud-african e doar punctul de plecare pentru parcurgerea coastei de vest a continentului african, prin Congo şi Gabon, până în Senegal. În 1911, singura ţară independentă din Africa era Liberia!

FOLCLOR ROMÂNESC LA RIO. În ianuarie 1912, cei trei debarcă la Rio de Janeiro, aşteptaţi de sute de localnici – românii deveniseră o prezenţă constantă în buletinele şi ziarele de aventură şi călătorii, o presă gustată la acea vreme. De Rio se leagă cel mai mare succes repurtat de spectacolele folclorice ale românilor, la care se adaugă prelegeri şi conferinţe în care cei trei călători îşi împărtăşesc multiplele experienţe pe care le-au trăit: românii erau deja ambasadori ai multiculturalismului!

Traseul sud-american continuă spre Paraguay, Uruguay, Argentina, Chile şi Bolivia. În sud-estul Ecuadorului, la graniţă cu Peru, cei trei călători au petrecut o noapte alături de indienii jivanos, denumiţi şi „vânătorii de capete”, un trib ce a păstrat tradiţia decapitării inamicului şi a păstrării craniului acestuia, prin mumificare! Procedura prevedea înlăturarea oaselor craniului, tratarea pielii cu soluţii din ierburi şi umplerea scalpului cu nisip fierbinte. Capul se contracta, micşorându-se până la dimensiunea de doi pumni! După ce buzele şi pleoapele erau cusute, rezultatul devenea un simbol cu conotaţii magice. Apoi, au rămas o noapte într-un trib de indieni itucalli, lângă Guayaquil, unde Dumitru Dan a fost muşcat de „o coropişniţă ciudată”, fiind operat pe viu de un doctor „care părea mai degrabă paznic de doctori”.

DOAR DOI, DUPĂ DOI ANI DE DRUM. Drumul pe ape îi duce pe temerarii români în San Francisco, unde însă poposesc numai trei ore, de aici îmbarcându-se către Yokohama. Exact drumul invers parcurs de Phileas Fogg, eroul lui Jules Verne, din Ocolul Pământului în 80 de zile. Traversarea Atlanticului cu vasul Rangoon a durat 27 de zile, timp în care cei trei au parcurs pe punte 1400 de kilometri!

Din lumea niponă, românii intră în China prin Hong Kong, trecând prin Canton (astăzi Guangzhou) şi stabilind ca destinaţie finală a acestei etape de traseu oraşul Pekin, capitala Beijing de azi. Itinerariul presupune traversarea munţilor Nau Lin, pe poteci înguste, sub care se deschideau prăpăstii fioroase. Într-una din cele peste 30 de zile de mers prin acest decor, o ploaie măruntă îngreunează şi mai mult avansarea. Cei trei merg în şir indian, când un strigăt şuierător îi încremeneşte – Negreanu se rostogolea lovindu-se de stâncile ude şi se prăbuşi într-un pârâu. Cei doi colegi îl trag cu frânghiile şi îl întind, dar Negreanu „părea să aibă fracturi şi leziuni interne, era tot însângerat”. „Vânăt şi tremurând” îl poartă pe muribund într-un hamac până în primul sat, dar nu găsesc doctor. Merg 10 km până la spitalul unui orăşel, dar nici aici nu există medic de gardă…. La şapte dimineaţa, Dumitru Dan pleacă să ceară ajutorul autorităţilor, dar când se întoarce la spital îl găseşte pe Negreanu mort.

Lumea în 1912
– Roald Amundsen atinge Polul Sud;
– începe Primul Război Balcanic;
– Casimir Funk formulează conceptul de vitamină;
– I. L. Caragiale moare în iunie.

DRUMUL CRÂNCEN PRIN SIBERIA ŞI ALASKA. Din China, românii pleacă spre portul siberian Nikolaevsk şi apoi în peninsula Kamceatka, la sfârşitul toamnei lui 1912. În estul Siberiei cumplite, cei doi aveau să petreacă iarna acelui an, „1150 km prin viscol şi geruri fără egal”. Când zăresc dâre de fum într-una din zilele interminabile, verifică hărţile şi văd că nu există nicio localitate. De fapt, ajunseseră la strâmtoarea Bering, iar petele negre pe cer erau de la fumul unui vapor! „Trei zile am stat la bordul vasului olandez Sekeveningen, mai cu seamă pentru că eram flămânzi”… Printre sate de eschimoşi, românii avansează spre Skagway, Juneau şi se opresc la Vancouver. Dan observă primele probleme la Pârvu: „E prea tăcut, el, care râdea şi de neajunsuri. Îmi spune că îl dor de ceva vreme picioarele…”.

După ce participă la o vânătoare canadiană de urşi bruni, „în care capcana e legată de un buştean uriaş, astfel că animalul prins fuge târând greutatea după el şi istovindu-se iute”, românii coboară spre Seattle, Portland şi San Francisco, refăcând sumarul lor buget cu serii de spectacole folclorice. Apoi, străbătând California, ajung în Mexic şi mai departe, până în Panama, de unde se îmbarcă pe un transatlantic spre Gibraltar. Prima întoarcere în Europa după mai bine de trei ani nu le lasă vreme de răgaz. Fără popasuri notabile, au „alergat şuierător” din Tanger la Tunis, Sicilia, Elveţia, Franţa şi Olanda, de unde au trecut cu vaporul în Anglia, la Dover.

GĂZDUIŢI LA CASA ALBĂ. Ultimul spectacol al celor doi în Marea Britanie se ţine la Edinburgh, de unde află că o companie de transport, Allen Line, oferă 100 de locuri gratuite pentru cursa transatlantică: scufundarea Titanicului, în aprilie 1912, încă zguduia oamenii. Timp de zece zile, Pârvu şi Dan navighează de la Glasgow la Quebec, stârnind hazul marinarilor cu cele 10-12 ore de mers pe puntea vasului. Din zona Marilor Lacuri, prin Cleveland, Toledo şi până la Detroit trec alte 20 de zile, iar vizitarea uzinelor Ford e umbrită de veştile din ţară. Pe 30 iulie 1914, „titlul din ziarul Românul te lăsa fără grai: Europa sub arme”. Românii sunt primiţi de guvernatorii statelor Delaware şi Maryland, apoi sunt invitaţi să petreacă o zi chiar la Casa Albă, pe 24 decembrie 1914! Renumele lor era în creştere, iar spectacolele şi conferinţele lor sunt aşteptate în Virginia, Kentucky, Tennessee şi Alabama.

Ajuns în Jacksonville, Florida, Pârvu se prăbuşeşte: „Picioarele aveau răni groaznice, iar cei patru medici care l-au consultat mi-au spus că e grav şi trebuie să se oprească”, notează Dan… Pârvu îl roagă pe Dan să i-l lase alături pe Harap, credinciosul câine care îi urmase încă din prima zi de drum, şi îi transmite un mesaj răscolitor camaradului: „Măi frăţioare, am făcut mai bine de 90.000 km. Am fost patru, apoi trei şi, iată, doi. Acum mă pierd şi eu. Nu trebuie să se spună că românii au abandonat, copleşiţi de greutăţi! Trebuie să lupţi singur, să mergi neşovăielnic mai departe!”… Dumitru Dan îşi continuă drumul, singur şi zguduit. Peste câteva luni, în mai 1915, Paul Pârvu avea să moară cu ambele picioare amputate…

Ajuns singur în Havana, la 18 ianuarie 1915, după şase luni de periplu american, Dan e primit cu mare fast, dar aceasta nu l-a entuziasmat prea mult: „Am dăruit un costum popular muzeului din Santiago de Cuba, am plâns şi am mers mai departe”. Traseul continuă prin Haiti, Jamaica, Puerto Rico, Barbados şi Venezuela, pentru ca în aprilie 1915 să se afle la bordul transatlanticului „Buenos Aires”, cu care ajunge la Lisabona.

VICTORIA DE DUPĂ RĂZBOI. După o escală în Malta, Dumitru Dan este arestat la Salonic de un ofiţer britanic ce îl consideră spion, după ce i-a găsit în bagaje reviste din toate colţurile lumii. Este expediat la Londra, pentru anchetă, unde ministrul plenipotenţiar al României şi cluburile sportive britanice fac presiuni şi e, în cele din urmă, eliberat. Totuşi, Dan e obligat de mersul războiului să întrerupă traseul stabilit şi se întoarce în ţară, când mai avea doar 4000 km de parcurs din cei 100.000! Abia în vara lui 1923, când Touring Club de France îi stabileşte un itinerar pentru parcurgerea distanţei rămase, Dan pleacă din Bucureşti, pe ruta Belgrad-Skopje-Tirana-Zagreb, traversând nordul Italiei şi Elveţia. Soseşte la Paris pe 14 iulie 1923, Ziua naţională a Franţei şi cea în care călătorul împlinea 34 de ani! Află că fusese monitorizat în permanenţă de diplomaţii ambasadelor franceze şi de organizaţii sportive din toată lumea. După ce prezintă raportul călătoriei, e primit cu fast şi i se înmânează cei 100.000 de franci devalorizaţi, împreună cu titlul de campion mondial.
Mormântul temerarului român Dumitru Dan e străjuit de o cruce de metal, fără nume, într-un cimitir din Buzău.

Lumea în 1923
– din cauza inflaţiei, 1 dolar se schimbă cu 4.200.000.000.000 mărci germane;
– în Suedia se comercializează primul frigider pentru uz casnic;
– se inaugurează prima linie de cale ferată construită de români în Transilvania, pe ruta Salonta-Chişinău-Criş;
– se înfiinţează clubul Rapid Bucureşti, iar „naţionala” dispută partida cu numărul 5 din istorie.

– Traseul prevedea şase traversări ale Ecuatorului, alternând emisferele globului pentru a evita timpul nefavorabil, 1500 de mari oraşe şi 74 de ţări.
– Şapte mări şi trei oceane a traversat în cei şase ani de călătorie Dumitru Dan – de patru ori cel Atlantic, de două ori cel Indian şi o dată Pacificul -, răstimp în care a rupt 497 perechi de opinci şi 28 de costume populare.
– Coordonatele extreme atinse în expediţie au fost 67 grade Nord şi 40 grade Sud.
– 40.000 euro însemnau în 1923 cei 100.000 de franci primiţi de Dumitru Dan pentru parcurgerea pe jos a celor 100.000 km.
– 500.000 euro ar fi fost astăzi valoarea premiului anunţat în 1908.