Actualitate

Patru români, prinși cu căruța plină cu țigări de contrabandă după ce le-au trecut peste râul Prut cu ajutorul unei funii

Trei dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 19 și 28 de ani, au fost reținuți. Al patrulea, care coordona activitatea acestora, în vârstă de 37 ani.

În momentul reținerii, tinerii se deplasau cu două căruțe pline cu colete voluminoase, acoperite de coceni de porumb. Persoanele au fost conduse la sediul SPF Româneşti, pentru continuarea cercetărilor. În urma verificărilor, s-a stabilit identitatea persoanelor, toţi domiciliaţi pe raza judeţului Botoşani, iar coletele conţineau cantitatea de 110.000 ţigarete marca „Ritm”.

Potrivit declarațiilor, cei trei au mers la malul românesc al râului Prut, unde unul din ei a trecut înot râul Prut în Republica Moldova pentru a prelua, de la trei cetăţeni moldoveni, o funie de nylon cu ajutorul căreia a legat coletele, pe care le-a tras peste râul Prut, de pe teritoriul Republicii Moldova în România.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 49.088 lei românești (circa 205 mii lei moldovenești) a fost ridicată în vederea confiscării. Cercetările pe cazul dat continuă împreună cu Poliția de Frontieră a Republicii Moldova pentru a stabili întreaga arie infracţionale şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

sursa: realitatea.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *