Paza de Coastă SUA: ”Mai multe presupuse rămăşiţe umane”, recuperate din submersibilul turistic Titan dispărut în Atlantic
Paza de Coastă a recuperat resturile rămase, inclusiv presupuse rămăşiţe umane, de la submersibilul care a făcut implozie în timp ce se îndrepta spre explorarea epavei Titanicului, ucigând toate cele cinci persoane aflate la bord, la mare adâncime în Oceanul Atlantic, au anunţat marţi, 11 august, autorităţile, transmite News.ro.
Paza de Coastă a precizat că recuperarea şi transferul pieselor rămase a fost finalizată miercurea trecută, iar o fotografie a arătat capacul din titan din pupa intact al vasului de 22 de picioare (6,7 metri).
Alte presupuse rămăşiţe umane au fost recuperate cu grijă din interiorul resturilor de pe Titan şi transportate pentru a fi analizate de către profesioniştii medicali americani, a precizat Paza de Coastă.
Misiunea de salvare desfăşurată în cadrul unui acord cu Marina americană a fost o continuare a operaţiunilor iniţiale de recuperare de pe fundul oceanului, la aproximativ 488 de metri de Titanic, a precizat Paza de Coastă.
Noile materiale au fost descărcate într-un port al cărui nume nu a fost divulgat.
Anterior, Paza de Coastă a declarat că a recuperat presupuse rămăşiţe umane împreună cu părţi ale Titanului după ce câmpul de resturi a fost localizat la o adâncime de 3.800 de metri.
Anchetatorii cred că Titan a făcut implozie în timp ce cobora în apele adânci ale Atlanticului de Nord la 18 iunie.
Căutările organizate pe durata a mai multor zile au captat atenţia întregii lumi. Submersibilul încerca să vizualizeze pachebotul britanic de pasageri care s-a scufundat în 1912.
Comisia de anchetă marină a Gărzii de Coastă a declarat că investigatori de la Consiliul Naţional de Siguranţă a Transporturilor din SUA şi de la Consiliul de Siguranţă a Transporturilor din Canada s-au alăturat expediţiei de salvare, iar Garda de Coastă se coordonează cu agenţiile internaţionale de investigaţie pentru a programa o analiză comună a probelor pentru a determina următorii paşi pentru testarea criminalistică.
Între timp, Comisia de anchetă marină îşi va continua analiza şi intervievarea martorilor înainte de o audiere publică privind tragedia, au declarat marţi oficialii.
OceanGate, operatorul navei, şi-a încetat între timp activitatea. Printre cei ucişi în implozie se numără Stockton Rush, pilotul submersibilului şi directorul general al companiei.