Politică

PCRM: Actul de uzurpare a puterii a intrat în faza loviturii de stat

,,Actul de uzurpare a puterii a intrat în faza loviturii de stat. Vom cere să fie tras la răspunde persoana care se face vinovat de acest lucru, adică a cetățeanului Marian Lupu”, a declarat deputatul comunist, Iurie Muntean, în cadrul unui briefing din seara zilei de joi, 12 ianuarie.

Iurie Muntean a spus că prin decizia de astăzi, Curtea Constituțională a demonstrat că a încetat să mai existe ca instituție democratică. ,,Curtea Constituțională aparține lui Ghimpu, Filat și Lupu, pe care o folosesc pe rând sau simultan”, a subliniat deputatul comunist.

Iurie Muntean a spus că PCRM a pregătit întreg dosarul pentru candidatul său, Leonid Talmaci la funcția de șef al statului, ,,dar cu regret Curtea Constituțională a întrerupt acest proces”. ,,AIE s-a speriat și a intrat în panică de posibilitatea alegerii șefului statului și în special de acest candidat, care este un profesionist. Prin decizia de astăzi, actul de uzurpare a puterii a intrat în faza loviturii de stat, prin urmare vor cere să fie tras la răspundere persoana care a cauzat această lovitură de stat, adică a cetățeanului Marian Lupu”, a mai spus deputatul PCRM, adăugând că liderul formațiunii, Vladimir Voronin, va anunța luni, 16 ianuarie, acțiunile pe care urmează să le întreprindă în acest sens. 

Sursa: Arena.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *