Politică

PCRM poate fi somat de Curtea de Apel să RENUNȚE la seceră şi ciocan

Pedeapsa poate fi aplicată în contextul Legii partidelor, care prevede că organizaţiile social-politice care nu respectă legislaţia în vigoare pot fi somate s-o facă prin decizia Curţii de Apel Chişinău.

Liderul PCRM Vladimir Voronin a declarat după plenara Comitetului Central al partidului care a avut loc sâmbătă că nu va renunţa la seceră şi ciocan. Secretarul Comisiei Electorale Centrale Andrei Volentir a menţionat pentru TIMPUL că în proiectul de lege adoptat de Parlament nu este menţionată nicio clauză privind mecanismele de aplicare a acestor restricţii. „Dacă Legea nu va conţine nicio dispoziţie finală sau tranzitorie, atunci sarcina va reveni Ministerului Justiţiei, care va trebui să găsească modalităţi prin care să oblige partidele să-şi modifice clauzele statutare referitoare la simbolică. Comisia Electorală Centrală nu are instrumentele necesare în acest caz. Noi înregistrăm simboluri doar în perioada electorală”, a spus Andrei Volentir, menţionând că Parlamentul va trebui să dea CEC împuterniciri suplimentare, astfel încât Legea partidelor să poată fi aplicată direct în perioada electorală.

În acelaşi timp, potrivit reprezentanţilor Serviciului de presă al Ministerului Justiţiei, partidele care nu respectă legislaţia în vigoare pot fi pedepsite conform prevederilor Legii cu privire la partidele politice. MJ se poate adresa Curţii de Apel, care are dreptul exclusiv de a lua decizii în aceste cazuri şi dacă un partid comite încălcări grave, acesta poate fi radiat din registrul partidelor.

Totodată, spicherul Parlamentului Marian Lupu a declarat luni, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, că legea va fi completată cu penalităţi, dacă PCRM va refuza să se conformeze acesteia.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *