Atitudini

PCRM porneşte noi războaie politice

Declaraţia a fost făcută vineri, 2 decembrie, în plenul Parlamentului de la Chişinău, de către deputatul comunist Sergiu Stati.

Reacţia PCRM a apărut ca urmare a interviului acordat de Iurie Reniţă publicaţiei România Liberă de la Bucureşti. Fiind rugat să spună dacă în viitor se va pune problema reunificării (R. Moldova cu România – n.n.), el a răspuns: „Îmi vine foarte greu să vorbesc în numele generaţiilor viitoare şi nu ar fi corect să o privăm de acest drept legitim: avem acelaşi fundament istoric, cultural şi lingvistic. Sunt adeptul abordărilor în stil german – să trăim mai bine şi să punem în practică obiectivele şi proiectele comune curente, dar şi de perspectivă, inclusiv cele elucidate mai sus. În context, trebuie să recunosc că am fost de mai multe ori abordat, aici, la Bucureşti, inclusiv de către colegii dvs. de breaslă, ce limbă vorbesc şi cărei naţiuni aparţin: vorbesc limba română, iar părinţii mei, ambii, s-au născut români, de unde şi clarificarea de rigoare vis-à-vis de apartenenţa mea etnică”.

Contactaţi de TIMPUL, responsabilii de la Ambasada RM la Bucureşti ne-au spus că ambasadorul Iurie Reniţă nu comentează declaraţiile făcute vineri de către deputaţii comunişti. În acelaşi context, l-am rugat să se pronunţe asupra acestui caz pe sociologul şi analistul politic Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *