PCRM va protesta pe 16 martie împotriva alegerii şefului statului
Potrivit lui Voronin, la acţiunea din 16 martie vor participa mii de cetăţeni, care vor cere demisia liderilor AIE şi organizarea alegerilor anticipate. El a subliniat că deputaţii comunişti nu vor participa la procedura de alegere a şefului statului.
„Stabilirea datei algerilor șefului statului este o farsă a Alianței pentru Integrare Europeană. Pe cine nu ar alege, această guvernare este anticonstituţională. Pe 16 martie noi vom organiza un marș de protest pentru a demonstra aceasta”, a declarat Voronin.
”Vom organiza un marș social grandios în Chișinău pe data de 16 martie. Ora o vom anunța în următoarele 2-3 zile. Transmiteți tuturor prietenilor și rudelor voastre că tot ce are de gând să facă această alianță este ilegal, anticonstituțional și reprezintă uzurparea puterii”, a precizat Voronin.
Fruntaşul opoziţiei comuniste a mai informat participanții la protest că zilele trecute PCRM a transmis Guvernului, Parlamentului și Președinției o analiză complexă care demonstrează uzurparea puterii în stat. ”Nu ne vom opri aici. Ne vom adresa și în alte instituții, europene”, a precizat Voronin.
Concomitent cu acţiunea de protest a comuniştilor, care tradiţional se desfăşoară în fiecare sâmbătă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în preajma Arcului de Triumf s-a desfăşurat o acţiune anti- PCRM. Câteva zeci de persoane au scandat lozinci împotriva comuniştilor, cerându-le să nu inducă în eroare societatea.
Grupul parlamentar al PCRM boicotează de aproximativ o lună şedinţele Parlamentului pe motiv că acesta şi-ar fi pierdut legitimitatea.
"PCRM nu va înainta niciun candidat pentru alegerile prezidenţiale, iar viitorul preşedinte, dacă va fi ales de Alianţă, nu va fi recunoscut. Şeful statului va fi ales cu încălcarea gravă a Constituţiei", a declarat ieri liderul PCRM.
Via Eurotv
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!