PD și PL infirmă zvonurile privind partajarea primelor funcții în stat

Declarația a fost făcută pentru Radio Chișinău de către reprezentantul PL la negocieri, Valeriu Munteanu.
”Ca participant la aceste negocieri pot să vă spun că sunt speculaţii curate cap-coadă fără absolut nicio rezervă ”, a precizat Valeriu Munteanu.
În acelaşi timp, reprezentantul PD la negocieri Sergiu Sârbu a declarat că nu comentează ”niște zvonuri”.
Reprezentanţii PLDM nu au fost de găsit pentru a comenta aceste informaţii.
Analistul politic Viorel Cibotaru de asemenea consideră că este vorba de zvonuri lansate cu scopul de a crea o imagine distorsionată despre discuţiile din cadrul partidelor.
Amintim că în presă au apărut informaţii potrivit cărora funcţia de preşedinte al Parlamentului i-ar putea reveni liderului PLDM, Vlad Filat, iar cea de premier democratului Andrian Candu.
Sursa: Radiochisinau.md