Pe 1 aprilie se va anunța dacă Republica Moldova mai poate elibera Cartea Verde
Deocamdată, Consiliul Birourilor de la Bruxelles monitorizează strict Biroul Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule din Republica Moldova (BNAA).
Potrivit unui comunicat de presă al BNAA, recent, Consiliul Birourilor de la Bruxelles a evaluat acţiunile întreprinse de BNAA şi autorităţile din Republica Moldova pentru a evita suspendarea acesteia din sistem, începând cu 1 aprilie 2016. De asemenea, în timpul întrevederii dintre cele două părţi au fost prezentate şi analizate măsurile întreprinse pentru redresarea situaţiei.
Decizia de suspendare a BNAA începând cu data de1 octombrie 2015 a fost luată în cadrul Adunării Generale a membrilor Consiliului Birourilor în luna mai 2015. Ulterior, ca urmare a măsurilor întreprinse de BNAA şi de autorităţile din Republica Moldova, Consiliul Birourilor de la Bruxelles a amânat data intrării în vigoare a dispoziţiei de suspendare până la 1 aprilie, 2016. Tot atunci a fost satbilită o perioadă de monitorizare a BNAA, inclusiv prin executarea sarcinilor prevăzute într-un Plan de acţiuni, asumat de comun acord cu autorităţile statului.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!