Pe fațada CC a fost dezvelită Declarația de Independență

În dimineața zilei de azi, pe fațada Curții Constituționale (CC) de pe str. Al. Lăpușneanu, a fost dezvelită o placă de marmură pe care a fost gravat textul Declarației de Independență a Republicii Moldova. Astfel, trecătorii vor putea citi actul de constituire a statului nostru în orice zi. Este important de menționat că un eveniment similar a avut loc acum un an, când în holul aceleiași instituții a fost instalată copia Declarației de Independență cu semnăturile deputaților care au votat-o pe 27 august 1991. De fiecare dată, inițiativa a venit din partea judecătorilor și președintelui CC, Alexandru Tănase. La momentul solemn de astăzi au participat președintele republicii Nicolae Timofti, prim-ministrul Vlad Filat, prim-vicepreședintele Parlamentului, Vladimir Plahotniuc și câțiva semnatari ai Declarației. „Asistăm la un eveniment simbolic. Acum avem obligația să reafirmăm aspirațiile noastre de libertate, independență și unitate națională, exprimate în acest text”, a remarcat președintele țării Nicolae Timofti. La rândul său, premierul Vlad Filat consideră că exemplul CC trebuie urmat de alte instituții ale statului și a propus președintelui țării ca toți cei care și-au pus semnătura sub textul Declarației de Independență să fie decorați cu Ordinul Republicii. Nicolae Timofti a promis că va da curs acestei idei.
În același timp, unul din deputații primului Parlament care a votat independența, Mihai Ghimpu, a amintit că astăzi a avut loc înmormântarea lingvistului Valentin Mândâcanu, cel care a militat pentru limba română și grafie latină. Cu acest prilej, cei prezenți a ținut un minut de reculegere. „ Declarația de independență înseamnă Republica Moldova stat independent cu limba română, cu valori naționale și români, poporul nostru”, a declarat Mihai Ghimpu.
Amintim că originalul Declarației de Independență a Republicii Moldova a ars în timpul protestelor din aprilie 2009. Procedura de semnare repetată a documentului de către deputații primului Parlament a avut loc în aprilie 2010.