Actualitate

Pe strada Micle din Chişinău au fost amplasate bănci, trotuarul fiind eliberat de maşini

Șeful Secției amenajare și salubrizare DGLCA, Vasile Efros, a declarat pentru IPN că din mobilierul urban fac parte șapte bănci, dar și mai multe vaze și coșuri pentru gunoi. Potrivit lui, zona aceasta era extrem de aglomerată de automobile parcate pe trotuar. În unele cazuri acestea erau parcate chiar și pe trecerea de pietoni, iar accesul cu căruciorul era imposibil.

Vasile Efros a mai spus că în zonă urmează să fie schimbate și indicatoarele cu denumirea străzilor, dar și indicatoarele rutiere, care sunt deja uzate. De asemenea, urmează să fie împrospătat și marcajul trecerilor pentru pietoni.

Cheltuielile pentru amenajarea acestei porțiuni se ridică la circa 30 de mii de lei.

Acum o lună, Direcția locativă a executat o amenajare similară și pe strada Pușkin, în perimetrul străzii 31 august 1989 și bulevardului Ștefan cel Mare. Iar anterior au fost eliberate de mașinile parcate și trotuarele din preajma Scuarului Cehov, unde au fost instalați piloni care îngrădesc accesul automobilelor.

Sursa: ipn.md 


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *