Peisajul politic din Republica Moldova (XIV). PDM

Consider acest lucru important din mai multe puncte de vedere, chiar dacă până la acest moment acțiunile acestui partid sunt departe de a fi încadrate într-o dimensiune de social-democrație europeană, așa cum pretinde în plan ideologic și doctrinar PDM. În primul rând, stânga moldovenească este atât de compromisă, prin identificarea cu trecutul sovietic, cu Moscova, cu „votul etnic”, cu tenta antiromânească și antieuropeană, încât prin excludere, Partidul Democrat, rămâne unica forță politică „sănătoasă” pe eșichierul de stânga a politicii noastre. În al doilea rând, acest partid se află din 2009 în cadrul actului de guvernare și poate reuși menținerea sa acolo, în condițiile acceptării unor schimbări de esență, atât în plan doctrinar, cât și de acțiune politică. În cele din urmă, dincolo de veleitățile acuzative legate de trecutul sovietic „glorios” a lui D. Diacov, de personalitatea compromisă a lui V. Plahotniuc, de afinitățile proruse ale lui M. Lupu și V. Lazăr, în interiorul partidului sunt politiceni de factură nouă, românească și europeană, care prin asumarea valorilor social-democrate reale ar putea aduce o schimbare majoră acestui partid, care să-i ofere o perspectivă clară de viitor politic.

O perioadă îndelungată, această formațiune a fost în dependenţă direct proporţională de personalitatea liderului, Dumitru Diacov, care este şi fondatorul acestuia, din această cauză PDM fiind numit şi „partidul lui Diacov”. Creat la 15 aprilie 2000 ca urmare a reorganizării Mişcării social-politice „Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă" (MpMDP), partidul și-a asumat doctrina social-democraţia ca fundament al acţiunii politice. PDM a făcut parte din BMD la alegerile parlamentare din 2005, dar curând s-a separat din dorinţa de a purta un mesaj social-democrat propriu. Cum a declarat atunci liderul partidului D. Diacov „…PD este unica forţă din actualul parlament care promovează valorile social-democratice şi colaborează activ cu Internaţionala Socialistă şi Partidul Socialiştilor European şi partidele surori din mai multe ţări”. În realitate, această ruptură s-a datorat votului pe care „oamenii lui Diacov” l-au acordat alegerii lui Voronin ca președinte al R. Moldova și a beneficiilor ulterioare pe care le-a obținut ca rezultat al acestui vot.

Partidul a fost ulterior părăsit de Vlad Filat, care s-a lansat în 2007 într-un proiect politic separat, PLDM, susținut de gruparea Lucinschi, iar acest fapt, colaborat cu votul pro-Voronin, lăsa puține șanse de supraviețuire acestei formațiuni la următoarele alegeri. Ruperea lui M. Lupu împreună cu V. Lazăr de PCRM, ruptură stimulată și întreținută financiar de o altă „creatură” pcrm-istă, V. Plahotniuc, a dat o nouă dimensiune politică partidului, care a contribuit în anul 2009 la înlăturarea PCRM de la putere și constituirea Alianței pentru Integrare Europeană, care a angajat R. Moldova într-o nouă dimensiune de integrare europeană.

Curând la partid au aderat mai mulți foști activiști comuniști, dar nici de această dată partidul n-a scăpat de stigmatizare, el fiind considerat „partidul lui Plahotniuc” și identificat în acțiunile sale cu afacerile sale ilegale. Din acest punct de vedere are trăsăturile specifice partidului „atotcuprinzător” sau „profesional electoral” în care conducerea de partid joacă un rol dominant, iar organizarea partidului este subordonată. Moştenind habiturile sistemului nomenclaturist, formațiunea a fost dominată de oligarhia şi birocraţia de partid, care au stabilit liste închise şi s-au ocupat mai mult de gestionarea afacerilor proprii, decât de interesele electoratului pe care pretind, o dată la patru ani, că îl reprezintă. Ca în oricare din partidele clienteliste, în PDM accentul este pus pe patronajul personal, pe existenţa legăturilor patron-client şi pe interesul în victoria electorală mai mult decât pe programul ideologic.

Faptul că acest partid nu dispune de o poziţie doctrinară sigură a fost arătat în mai multe circumstanţe, acest fapt erodând procesul de instituţionalizare propriu-zis al partidului. Potrivit rezultatelor „Monitorului Oficilal” IDIS Viitorul din 2004/2012 – 97,5% din respondenţi nu ştiu nicio idee de-a partidului, iar printre ideile sau promisiunile care caracterizează PDM se numără bunăstare, prosperitate – 0,4%, democraţie în toate domeniile – 0,3%, libertate – 0,2%, respectarea drepturilor – 0,2%.

Șansele unei dezvoltări intelectuale ale partidului și a asumării plenare a ideilor social-democrate au fost îngropate odată cu plecarea din partid a inițiatorului ideii social-democrate în R. Moldova, Oazu Nantoi, cât și a înlăturării „diplomatice” din partid a lui Oleg Serebrian și Igor Klipii, trimiși în misiuni dilomatice în afara țării. Asta după ce Congresul V al PDM din 10 februarie 2008, a marcat fuzionarea Partidului Social-Liberal cu Partidul Democrat din Moldova sub denumirea Partidului Democrat din Moldova. Aflat în această confuzie ideological și doctrinară, cu o imagine șifonată, asociată cu numele lui Diacov și Plahotniuc, dar și a naturii schimbătoare ale liderului actual M. Lupu, partidul este în căutarea unor soluții populiste și de cumpărare a electoratului, care în alte circumstanțe, la începutul anilor 1990 ar fi avut șanse de izbândă, dar care în prezent este puțin probabil de a aduce beneficii politice.

Mai mult decât atât, aflat în actul de guvernare și având ministere importante, cu impact deosebit asupra modelării electorale și cu atribuții asociate doctrinei social-democrate, cum ar fi Ministerul Muncii și cel al Economiei, PDM a ratat șansa unei identificări cu politicile stângii europene, marcate de discursul electoral și acțiunea politică de modelare a statului bunăstării generale și a protecției sociale ca finalități ale acțiunii programatice. Apoi, partidul se lansează deseori într-un discurs geopolitic contradictoriu, etalând predispozițiii spre relații preferențiale cu Moscova, ancorarea în retorica „statalistă și moldovenistă”, întreține prin diferite acțiuni mitologia sovietică, în special ce ține de ziua de 9 mai, ceea ce pare explicabil prin prizma unei lipse de identitate și a unui electorat stabil, pe care dorește să-l „cerșească” de la PCRM și Partidul Socialiștilor. Aceasta chiar dacă partidul se află momentan într-o coaliție de guvernare proeuropeană, al cărui mesaj este explicit de integrare europeană.

O altă meteahnă a partidului, păguboasă din punctul de vedere al eficienței politice și contrară intereselor naționale ale R. Moldova, este jucarea cărții „găgăuze” și încercările de a instrumentaliza politic această carte în propriul beneficiu. Campaniile electorale din R. Moldova până la acest moment au demonstrat că afinitățile găgăuzilor pentru orientarea euroasiatică și partidele de stânga, care promovează acest deziderat, fac lipsite de sens cumpărarea elitelor găgăuze și a votului autonomiei în general. Din contra, intrigile cu aceștea complică mai mult situația în R. Moldova și oferă acestora un spațiu de manevră extins în relațiile cu Chișinăul, mai ales în condițiile în care acest lucru mai este stimulat și de la Moscova.

Într-un cuvânt, de ce are nevoie PDM este de înțelegerea faptului că stânga din Europa Centrală şi de Răsărit este mai apropiată de social-democraţie decât de socialism, din cel puţin două raţiuni. Prima este legată de influenţa social-democraţilor germani, care au constituit principalul partener occidental al partidelor din regiune. Al doilea motiv este de tip psihologic: în cadrul procesului de social-democratizare al partidelor de stânga din spaţiul postcomunist, acestea au avut tendinţa naturală de a se apăra de acuzaţia de „neo-comunism” apropiindu-se de centrul politic. Astfel spus, social-democrația a adus „A Treia cale”, care legitima un modus operandi al multor lideri social-democraţi și care a fost afirmat doctrinar. Manifestul Blair-Schroeder, doi lideri consacrați ai social-democrației europene, a legitimat un curent de gândire manifestat în partidele de stânga din Europa postcomunistă, principalii promotori ai acestuia fiind exponenţii intelighenţiei şi tehnocraţiei afirmate în anii `80, care avea o aderenţă formală (superficială) la partidul comunist, şi care după 1989 au devenit promotorii social-democraţiei „fără steluță”.

Corupţia şi afişarea ostentativă a bogăţiei, prima fiind metoda de procurare ilicită a bogăţiei, iar cea de-a doua forma de manifestare a individualismului anomic, sunt elementele care au lovit în credibilitatea PDM, iar rezultatul va deveni previzibil: un suport electoral în scădere. Percepţia de nesinceritate, impresia că unii dintre liderii social-democraţi folosesc un limbaj care nu are acoperire în propriul comportament, este una dintre explicaţiile declinului social-democraţiei şi în arealul Europei central-răsăritene. Dar în timp, aceștea au demonstrat capacitatea de redresare, prin performanță politică și angajament efectiv de transformare, lucru pe care cei din PDM ar trebui să-l realizeze cât de curând în R. Moldova. Diferitele variațiuni comuniste, socialiste și social-democrate din R. Moldova, cu regret, până la ora actuală nu au înțeles adevărata semnificație a unui partid de stânga și adevărata lor misiune într-un stat democratic și într-o Europă transformată. Poate e timpul ca PDM să se întrebe dacă poate face acest lucru.