Peisajul politic din Republica Moldova (XVI). Partidele de centru

Predilecţia pentru supraaglomerarea centrului politic apare ca un rezultat al dificultăţilor în autoidentificare pentru aceste partide, ceea ce determină necesitatea poziţionării într-un spaţiu politic instabil şi multidimensional. Spuneam în articolul precedent, cu referință la centrismul politic, că aşa-zisul electorat de centru este înclinat spre mesajul populist, iar lupta pentru captarea sa impune tocmai clarificarea mesajului prin definirea valorilor ideologice şi reafirmarea lor permanentă. Cu alte cuvinte, acesta trebuie încurajat printr-un dialog nuanţat şi persuasiv, să opteze pentru un partid sau altul – adică pentru o platformă sau alta – renunţându-se la tactica seducţiei de către partide care ii oferă doar promisiuni, iar nu alternative politice. Cum arată centrul politic din R. Moldova în condițiile unei și așa mari confuzii de principii ideologice și doctrinare sau mai bine zis a absenței acestora?

Centrismul – o pretinsă șmecherie moldovenească

Centrismul în politica moldovenească înseamnă nu atât o cale de reformare a sistemului politico-economic, nu o anumită politică socială, ci mai degrabă are semnificația unei stații de trenuri, care îți oferă posibilitatea și oportunitatea de a lua mai multe direcții. După cum consideră N. Negru, centrismul reprezintă de fapt o nehotărâre… hotărâtă, o pretinsă „şmecherie ” ţărănească de a „nu supăra” pe nimeni, determinată mai curând de reflexe, de „obişnuinţe”, decât de ideologie. Centriştii moldoveni sunt potenţialii transfugi, ei regăsindu-se deopotrivă atât în tabăra proeuropenilor, cât şi în cea a rusofililor; şi invers, mulţi dintre politicienii de dreapta şi de stânga au emigrat spre partide centriste. De foarte multe ori, aşa cum vom vedea şi în ceea ce urmează, aşa-numitul „centru” este reprezentat nu de partide politice de orientare ideologică centru-dreapta sau centru-stânga, ci de grupări politice ad-hoc care au mimat centrul politic, eliminând din joc veritabilii protagonişti ai eşichierului politic de centru. Dar în același timp centrismul moldovenesc are și o componentă de politică externă, de poziţionare geopolitică, un mod de a răspunde la dilema orientării între Est şi Vest.

În ceea ce urmează ne vom referi la trei manifestări ale centrismului politic care ni s-au părut cele mai relevante pentru clarificarea noţiunii de centru în spectrul politic moldovenesc. Prima este legată de analiza logicii de constituire şi funcţionare a Blocului Moldova Noastră în ajunul alegerilor parlamentare din 2005, cât și de analiza „convergenţei” ideologice sau „postideologiei” în R. Moldova în cazul fuziunii PDM-PSL din anul 2008. Apoi, există un grup de partide care în general se asociază cu centrul politic, partidele „verzi” sau „ecologiste” (Partidul Verde Ecologist, Mişcarea Ecologistă din Moldova) și partidele cu înclinații umaniste și spirituale (religioase), cum ar fi Partidul Popular Democrat din Moldova, condus de V. Pasat. În cele din urmă, într-un context separat vom face referinţă la caracterul noilor partide create după 2009, care surprinzător sau nu, au supraaglomerat anume centrul politic în căutarea unui „loc sub soare” (Partidul Acțiunea Democratică, Partidul Forța Poporului, Mișcarea Populară Antimafia sau Partidul Nostru a lui Renato Usatâi).

Simbioze „struțo-cămile” ale centrismului

Crearea BMD a fost determinată de dorinţa Partidului Democrat (D. Diacov), Partidului „Alianţa „Moldova Noastră” (S. Urechean) şi Partidul Social-Liberal (O. Serebrian), partide de nuanţă centru-stânga şi centru-dreapta, de a realiza un bloc electoral pentru a accede în parlament, iar motivaţia acestora, dacă e să reieşim din declaraţiile liderilor, a fost înlăturarea PCRM de la conducerea R. Moldova. Dacă ar fi să ne amintim de un asemenea echivalent în anul 2001, atunci credem că de aceleaşi raţionamente a fost determinată şi crearea „Alianţei Braghiş”. Diferenţa dintre acestea două constă în faptul că „Alianţa Braghiş” a dispus de un suport administrativ din partea organelor centrale şi locale, iar la BMD tenta anticomunistă a fost mai evidentă.

Motivațiile sus-menţionate au dus în cazul BMD la un amalgam ideologic greu de înţeles în alte circumstanţe, în care regăsim pretinse valori social-democrate şi social-liberale. Acest fapt, care în aparenţă a simplificat opţiunea electoratului, a fost o confirmare a faptului că atât pentru partidele politice, cât şi pentru electorat aspectul ideologic nu are relevanţă în procesul de votare. Mai mult decât atât, în ultimă instanţă această simbioză a derutat o parte a electoratului acestor partide, împiedicând şi mai mult procesul întârziat de profilare a unui vot în baza unui ataşament faţă de valorile ideologice clar definite. În afară de aceasta, caracterul ideologic efemer a determinat superficialitatea platformei electorale a partidului şi făcea din start imposibilă realizarea dezideratelor programatice înserate. Este adevărat că superficialitatea programatică şi ideologică a BMD, dar şi a altor partide, în această campanie poate fi înţeleasă în contextul politic moldovenesc – aproximativ 90% din alegători nu citesc astfel de documente şi prin urmare calitatea programelor politice şi a profilului ideologic nu influenţează semnificativ votul electoratului. Pentru PSL alianţa a fost una greu de digerat şi din cauza faptului că fiind un partid care se asocia în spectrul politic moldovenesc cu noul suflu occidental, atât în sensul ideologic, cât şi al liderismului, acesta s-a pomenit identificat cu BMD, o formaţiune a cărei imagine era una a fostei nomenclaturi comuniste.

O derivată a acestui amestec ideologic nefiresc este „uniunea” PSL-PDM din 2008, explicată prin colaborarea avută între cele două formațiuni în cadrul BMD, dar şi prin faptul că centrismul reprezintă prin definiţie o convergenţă a social-democraţiei şi social-liberalismului. Această congruență la fel a creat o confuzie electorală, greu de înțeles la momentul realizării, iar în loc să producă o limpezire ideologică și o poziționare stabilă în spectrul doctrinar, de așteptat în condițiile prezenței acolo a oamenilor cu atașament profund față de social-democrație (O. Nantoi) și social-liberalism (O. Serebrian), simbioza a lansat partidul în căutarea unor soluții populiste și de cumpărare a electoratului, amplificate ulterior de aderarea la PDM a lui M. Lupu și V. Plahotniuc.

Centrismul între ecologie și religie

Centrul politic mai este reprezentat în R. Moldova de două tipuri de partide care aparent ar trebui să aibă priză la electorat și care, tradițional, se conformează noțiunii europene de partid de centru. Primul grup ține de partidele ecologiste, mai exact Partidul Verde Ecologist, constituit în 1992 ca Partidul Ecologist „Alianţa Verde" din Moldova. Partidul militează pentru „…aderarea la comunitatea europeană liberă, democrată şi socială, echitabilă şi durabilă din punctul de vedere al mediului și apărând drepturile omului şi ale cetăţeanului, solidaritatea, stabilitatea şi dreptul fiecărui individ de a-şi conduce propria viață”, adică aparent deziderate care ar trebui potențial să capteze electoratul moldovenesc. Cu regret, acest lucru nu se reflectă în preferințele alegătorului, în alegerile locale generale 2011 PVE obținând 2 mandate de consilier în consiliile raionale şi municipale (0.18%), 25 mandate de consilier în consiliile orăşeneşti, municipal Comrat şi săteşti/comunale (0.24%) și 2 mandate de primar (0.22%), iar în alegerile parlamentare 2010 doar 0.08% voturi și nu a trecut pragul electoral (în alegerile parlamentare anticipate 2009 a obținut 0.41% voturi și la fel n-a intrat în parlament).

Asemănător este și cazul Partidului Popular Democrat din Moldova, alt partid politic cu veleități centriste incontestabile, ale cărui valori umaniste și creștine au potențial politic și electoral enorm, dar cu regret fără succes exploatate în spectrul politic. În acest caz însă, la fel ca și în cazul altor forțe politice autohtone, rolul personalităților care conduc partidul are un rol determinant. Valeriu Pasat, fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), ales preşedinte al Partidului Umanist din Moldova (PUM), devenit din 2011 PPDM, a susţinut iniţiativa de organizare a unui referendum, privind introducerea obligatorie a religiei în şcoli și a accentuat rolul religiei în motivația politică. La acel moment, Pasat era convins că la procesul de consolidare a forţelor politice, care împărtăşesc valorile creştine, vor adera diferite grupuri şi personalităţi, însă în cadrul alegerilor din 2010 partidul a obținut doar 15, 494 voturi (0,9%), iar la alegerile locale generale 2011 partidul a obținut doar 5 mandate de consilier în consiliile orăşeneşti, municipal Comrat şi săteşti/comunale (0.05%). Atât personalitatea contradictorie a liderului, cât și conexiunile sale cu Moscova au determinat această lipsă de credibilitate a mesajului creștin, în ciuda susținerii din partea instanțelor bisericești din R. Moldova.

În ambele aceste cazuri, ca și în general cu referință la partidele pretins centriste, trebuie să concluzionăm prin a spune că atomizarea totalitară sovietică a anihilat într-o asemenea măsură societatea moldovenească, încât face extrem de complicată o referință la valorile ecologice, creștine sau populare pentru a determina loialitate politică și electorală. Singurele porniri istorice, care determină atașament politic de durată au fost nostalgia față de perioada sovietică și naționalismul romantic, la care s-a adăugat în timp un anumit segment social format în cadrul statalității postsovietice, extrem de disipat din punctul de vedere al preferințelor politice. Prin urmare un asemenea electorat urmează a fi cultivat și crescut în timp, deși șansele unei înrădăcinări a acestor platforme ideologice centriste par extrem de confuze din cauza preferințelor pentru partidele deja statuate și cu tradiții.