Peliculele autohtone „Milika” şi „Arrividerci” vor fi proiectate la Gaudeamus timp de 4 zile
Ideea de a proiecta cele două filme împreună îi aparţine regizorului, la cererea publicului larg.
Filmul „Arrividerci” a fost realizat în anul 2008 şi vine să prezinte povestea tristă a doi copii rămaşi fără grija părintească – un băiat de 7 ani şi sora mai mică. Băiatul este şi cap de familie, şi gospodină. Pe lângă toate responsabilităţile pe care le are, copilul mai este şi elev în clasa I. La întrebarea învăţătoarei unde îi este mama zice că e plecată în Italia, indicând pe hartă cu degetul ţara.
Regizorul Valeriu Jereghi a creat filmul sub impresia unei istorii reale despre doi copii rămaşi singuri acasă de Paşti, care în doi au copt un cozonac. Ani la rând pelicula a fost premiată la cele mai prestigioase festivaluri internaţionale şi a fost aplaudată de parlamentarii europeni şi apreciată de regizorul şi actorul Franco Nero.
„Milika” este o lucrarea recentă, filmată în toamna lui 2014. Este un film dramatic despre soarta unei micuţe ai cărei părinţi sunt despărţiţi şi care şi-au creat fiecare o altă familie. Astfel, copila rămâne în grija bunicii. Filmările au avut loc în aceeaşi localitate ca şi precedenta lucrare, la Butuceni, Orheiul Vechi, iar în rolurile principale aici se regăsesc fiica, Emilia, şi mama maestrului, Teodora Jereghi. Premiera filmului „Milika” va avea loc pe 19 octombrie la cinematograful Gaudeamus din Chişinău, accesul la premieră fiind doar în bază de invitaţii.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!