Pentru al doilea an consecutiv, Victoriabank câştigă turneul „Open Cupa Presei”, ediţia de toamnă
Astfel, Victoriabank îşi păstrează titlul de campioană, fiind câştigătoarea precedentei ediţii a acestui concurs, desfăşurat în toamna lui 2011.
„Am avut încredere în forţele colegilor noştri, care s-au concentrat să atingă un obiectiv clar. Îi felicităm călduros pentru reuşitele înregistrate pe tot parcursul turneului. Spiritul de echipă şi al solidarităţii cultivate de-a lungul timpului în cadrul companiei, cu siguranţă i-a ajutat să se mobilizeze mai eficient şi să realizeze acele combinaţii care s-au încheiat cu multe goluri în poarta adversă. Mulţumim colegilor care au demonstrat că Victoriabank este o forţă care realizează cu succes proiectele în care se implică”, a declarat Marina Gospodarenco, directorul Direcţiei strategie şi marketing BC „Victoriabank” S.A.
„Ediţia din acest an a fost una mult mai palpitantă. Cred că înfrângerea de la primul meci ne-a mobilizat. Ne bucurăm că am reuşit să repetăm performanţele din anul trecut, mai ales că este mai dificil să menţii rezultatele înalte decât să le obţii”, a menţionat căpitanul echipei, Vitalie Railean, şef Secţia credite corporative BC „Victoriabank” S.A.
La ediţia din toamna anului precedent, în finala turneului deschis de minifotbal „Open Cupa Presei 2011”, Victoriabank a jucat cu echipa jurnaliştilor – MediaSport. Atunci meciul s-a încheiat cu scorul de 5:4, în favoarea echipei Victoriabank.