Pentru prima oară în ultimii 30 de ani, Rusia anulează Salonul Internaţional Aerospaţial MAKS, din motive de securitate
Rusia anulează ediţia de anul acesta a Salonului Internaţional Aerospaţial MAKS, fiind pentru prima oară în ultimii 30 de ani când acest eveniment nu va mai avea loc, transmite joi DPA, citată de Agerpres.
Salonul aerospaţial este organizat o dată la doi ani, lângă Moscova, începând cu anul 1993. Ediţia din acest an va fi anulată din motive de securitate, conform unui articol publicat de ziarul Kommersant.
Anterior, agenţia rusă ITAR-TASS anunţa că evenimentul va avea loc anul viitor. Anul acesta Salonul MAKS urma să se desfăşoare în perioada 25 – 30 iulie.
MAKS este una dintre cele mai mari expoziţii aerospaţiale din lume şi este organizată la aeroportul militar Jukovski, la aproximativ 50 de kilometri sud-est de centrul Moscovei.
La ultimele ediţii Rusia şi-a prezentat ultimele modele de elicoptere şi avioane de vânătoare. Preşedintele Vladimir Putin este un invitat obişnuit al evenimentului.
În 2021 în cadrul salonului au fost semnate contracte comerciale în valoare de 3 miliarde de dolari.
Apărarea aeriană a Moscovei este în stare de alertă după atacul cu drone asupra Kremlinului de la începutul acestei luni, iar bruiajul radio folosit pentru a respinge alte potenţiale astfel de atacuri face ca tradiţionalele demonstraţii aeriene ce au loc în perioada salonului MAKS să nu se poată desfăşura.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!