Social

Percheziții în nordul R. Moldova! Un moldovean, reținut de oamenii legii, pentru că ajuta ucraineni să treacă ilegal frontiera

Un conațional a fost reținut pentru 72 de ore, după ce oamenii legii au stabilit că acesta facilita trecerea ilegală a frontierei de către cetățeni ucraineni. Astfel, pentru serviciile sale, acesta cerea 1700 de dolari SUA.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă emis de către reprezentanții Poliției de Frontieră, la domiciliul moldoveanului au fost efectuate percheziții. De asemenea, un alt caz cu privire la organizarea migrației ilegale este documentat de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord, în coordonare cu Procuratura Ocnița.

Polițiștii de frontieră au stabilit, în cadrul măsurilor speciale de investigații și de urmărire penală, că cetățeanul Republicii Moldova organiza traversarea frauduloasă a frontierei moldo-ucrainene, în regiunea de Nord a țării, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei de stat. Moldoveanul ar fi pretins de la un bărbat ucrainean 1700 dolari SUA, ca ultimul să ajungă în Republica Moldova.

În rezultatul perchezițiilor la domiciliul persoanei bănuite, ofițerii de investigație și cei de urmărire penală ai Direcției regionale Nord au ridicat un mijloc de transport și mai multe obiecte care vor fi folosite în calitate de probe în cauza penală.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *