Social

Percheziții la sediul Batalionului Comrat al Direcției de Patrulare Sud a INSP. Un angajat al instituției este bănuit de luare de mită

Ofițerii Direcției generale teritoriale Sud a Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție ai oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție (PA) desfășoară percheziții la sediul Batalionului Comrat al Direcției de patrulare Sud a INSP. Acțiunile de urmărire penală au loc într-o cauză în care un angajat al Inspectoratului Național de Siguranță Publică este cercetat penal pentru pretinderea de mijloace bănești de la un conducător auto.

Potrivit denunțătorului, pe 5 iunie, polițistul ar fi estorcat 4000 de lei de la acesta pentru a nu-i întocmi un proces-verbal cu privire la contravenție pentru încălcarea Regulamentului circulației rutiere, scrie Jurnal.md.

În urma denunțului, ofițerii DGT Sud au inițiat investigații, iar în cadrul acestora a fost identificat încă un caz de pretindere de mită în sumă de 5000 de lei de la un alt conducător auto.

Astăzi, angajatului Batalionului Comrat al Direcției de patrulare Sud a INSP i-a fost adusă la cunoștință ordonanța de bănuit, acesta urmând a fi cercetat în stare de libertate.

Totodată, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate mai multe materiale care au tangență cu cazul investigat.

Pe moment au loc mai multe acțiuni de urmărire penală, iar urmărirea penală este desfășurată de oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție (PA).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *