Dacă ne uităm la celelalte țări, vedem performanțe uluitoare. Nu doar în artă și literatură, ci și în sport. Însă aceste performanțe din alte țări vin cu sprijin. Cel puțin, în țările din Vest. Programe naționale, burse, rezidențe și mai ales resurse.
La noi ministerele, primăriile dau premii naționale (adică la foarte puțini tineri) nu mai mari de 600 de euro. O dată în viață. Un astfel de „sprijin” îl obții într-o săptămână de spălat vase la Berlin. Iar dacă tot a venit vorba de capitala germană, vă mai spun ceva. Acum un an, fiind în avion, am rămas cu gura căscată deasupra Berlinului. Am văzut zeci de stadioane de fotbal, terenuri de tenis, la 10 blocuri vedeam, cel puțin, un teren, apoi mai multe, un complex sportiv, două, trei.
Sigur, nu suntem Germania, dar suntem extaziați de succesul tenismenului nostru Radu Albot. Am citit într-un articol din străinătate că sportivul s-a antrenat în Chișinău pe terenuri închise, cu podele de lemn. Am văzut și curțile de la Stadionul Republican. O jale. Iar explozia de acum, la o vârstă destul de înaintată pentru un tenismen, poate fi legată de accesul la terenurile mai bune din străinătate.
Dar haide să ne bucurăm: în acest an, Radu Albot a intrat în top 50, a avut un număr impresionant de victorii consecutive, a luat primul ATP din carieră, dar și din istoria tenisului moldovenesc, a ajuns în top 20 jucători pe 2019 (după punctele acumulate în acest an). Performanțe la care noi nu visam. Doar el, că din această pricină a ajuns până acolo.
Însă nu a existat un sprijin real, un program național, un complex sportiv de performanță unde să se poată antrena. Nimic din toate astea. Și totuși a ajuns într-o poziție unică pentru Moldova. El nu mai e doar un jucător profesionist, ci unul de top. Să ne întrebăm acum cu toată sinceritatea: oare care ar fi fost performanțele lui Radu Albot dacă Moldova i-ar fi oferit condițiile pe care le are un jucător din Budapesta, Roma, Berlin (Bucureștiul nu se pune, că aici rămânem frați, e la fel de haos, în ciuda faptului că există o super campioană mondială, cum e Simona Halep)? Eu cred că dacă avea condiții, Albot ar fi fost și mai sus decât e.
Și acum, deraind de la sport la cultură, care ar fi impactul literaturii de la noi, dacă ar exista un program serios de traducere? Care ar fi rezultatul procesului de creație, dacă ar exista programe de burse și rezidențe?
Dar să nu mai visăm, să revenim cu picioarele pe pământ și să fim bucuroși, că fie și o dată în istorie, cineva de la noi poate depăși limitele impuse de societatea coruptă în care trăim și poate face performanțe.
Felicitări, Radu!
P.S. Presa anunță mereu cât a câștigat sportivul într-un turneu, dar niciodată nu anunță cât îl costă staff-ul, antrenorul, turneele. Nu e ușor să rămână pe plus cu câștigurile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
