Externe

Pericol de atentate nucleare în Marea Britanie

 Autorităţile britanice se tem că teroriştii au învăţat deja cum să producă "bombe murdare", cu ajutorul Internetului, iar creşterea traficului cu materiale radioactive arată că acestea ar putea cădea oricând în mâinile membrilor şi simpatizanţilor al-Qaida aflaţi deja în Marea Britanie, scrie publicaţia The Telegraph, citată de ziare.com.

Raportul guvernului britanic arată că teroriştii ar putea să transporte astfel de dispozitive nucleare improvizate pe râul Tamisa, pentru a le detona apoi în inima Londrei, contaminând populaţia. Oraşele Bristol, Liverpool Newcastle, Glasgow şi Belfast sunt la fel de vulnerabile.

Teroriştii ar putea să folosească nave de mici dimeniuni pentru a intra în porturile britanice şi a lansa atacuri similare celor de la Mumbai, India, din 2008, când cel puţin 150 de oameni şi-au pierdut viaţa, avertizează şi Lord West, şeful departamentului de Securitate din Ministerul de Interne britanic.

Guvernul britanic este atât de îngrijorat, încât are de gând să înfiinţeze un centru special de comandă care să urmărească navele suspecte. Gradul de alertă teroristă din Marea Britanie a fost ridicat de la "consistent" la "grav", după ce un terorist a încercat să detoneze o bombă într-un avion, deasupra oraşului american Detroit.

Sursa: Romania Libera


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *