Perioada de vacanţă în grădinițe va fi stabilită de către APL și administrația instituției
Serviciul de presă al ministerului Educației a specificat că decizia privind perioada vacanței în grădinițe va fi luată pînă la 1 decembrie a anului în curs și va fi adusă la cunoștința tuturor părinților cu cel puţin 30 de zile înainte de data începerii acesteia.
Totodată, în perioada vacanței instituției, APL şi conducerea grădiniței, vor lua măsuri de încadrare a copiilor în instituții din raza unității administrativ-teritoriale, care vor funcţiona în această perioadă şi care vor putea oferi părinților alte alternative precum: centre comunitare, tabere cu sejur de zi, grupe de serviciu ș.a.
Sursa citată a mai precizat că decizia a fost luată în urma unor consultări publice repetate cu părinții și reprezentanții Administrațiilor Publice Locale.
Ministerul Educație a prezentat în luna martie curent un nou Regulament de organizare și funcționare a instituției de educație timpurie, care prevedea că pe timp de vară grădinițele nu vor funcționa 42 de zile, fapt ce i-a revoltat pe mulți dintre părinți. Conform documentului, în această perioadă urmau a fi realizate lucrări de igienizare, de reparaţii curente/capitale sau dezinsecţie, precum și acordarea concediilor personalului instituției.
Sursa: Moldpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!