Persoanele asigurate, cât şi cele neasigurate îşi pot schimba medicul de familie până pe 31 octombrie
Potrivit unui comunicat de presă remis de CNAM, cei care doresc să se înregistreze pentru prima dată sau să-şi schimbe instituţia medicală şi/sau medicul de familie trebuie să depună şi să înregistreze cererea în instituţia medicală aleasă.
Persoanele se pot înscrie la o singură instituţie medicală primară. CNAM recomandă cetăţenilor să aleagă instituţiile cele mai apropiate de locul lor de trai. În cazul în care solicitantul optează pentru serviciile unui medic de familie din cadrul unei instituţii medicale primare ce deserveşte alt teritoriu, acesta va trebui să asigure şi să acopere cheltuielile pentru deplasarea medicului la domiciliu.
În fiecare an, în perioada 1 septembrie – 31 octombrie, moldovenii au posibilitatea să-şi schimbe instituţia medicală primară şi medicul de familie. Dacă numele medicului de familie nu va fi menţionat în cerere, acesta va fi desemnat de către instituţie. Schimbarea medicului de familie în altă perioadă a anului e posibilă doar în cazul în care persoana îşi schimbă locul de trai.
sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!