Personalitatea zilei. Colea Răutu
Fiu al unui polonez iubitor de cai şi al unei românce din neamul de răzeşi, Colea va îndrăgi, la început, caii, filmul şi sportul, mai exact fotbalul. Pe vremea când era elev la Licrul Militar „Regele Ferdinand” din Chişinau, se refugia la cinematograf, uneori de dimineaţă până seara, şi de multe ori la acelaşi film. Astfel se întânea, devreme, cu propriul destin.
Ajuns în curând la Bucureşti, soarta îi netezeşte drumul spre „scândură”. Joacă fotbal un timp în echipa Uzinelor „Mociorniția”, dar scena este este cea care îl atrage irezestibil. Mai întâi, devine corist la Teatrul de Operă, după ce fascinează juriul cu un glas matur, deoptrivă puternic şi blând. Junele timid şi natural, dornic de joacă şi glorie, ajunge să-l dubleze pe tenorul Ion Dacian însuşi. Devine, astfel, solist vocal. Apoi face ucenicie în trupa lui Constantin Tănase şi joacă la Teatrul „Cărăbuş”. După ce a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, s-a prefăcut iute într-un actor cu un potenţial apeciat de mai toţii oamenii de teatru ai vremii. Aşa că, în 1934, îşi începe adevărata carieră de slujitor al Thaliei la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, la Teatrul de Stat din Piteşti şi la celebrul Teatru Giuleşti din urbea lui Bucur.
A interpretat roluri în peste 70 de filme de lung metraj, atât românești cât și străine și în seriale de televiziune. Rolul sau de debut (Ilie Barbu) a rămas reperul întregii sale filmografii. A debutat în film interpretând rolul protagonistului din „Desfășurarea”, regia Paul Călinescu, prima ecranizare după Marin Preda.A interpretat roluri memorabile în „Moara cu noroc”, „Mihai Viteazul”, „Frații Jderi”, „Nemuritorii”, „Pintea” etc.
Criticul de film Tudor Caranfil a suprins cel mai bine calităţile care i-au adus un portofoliu de invidiat în filmul românesc: „autenticitatea austeră”, „economia de mijloace” şi „forţa expresivă”.
S-a stins din viață în 2008, la București.
Surse: wikipedia, yorick.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!