Istorie

Personalitatea zilei: Roman Tudose

După terminarea școlii a rămas pe lângă părinți ajutându-i în gospodărie. În 1905 citește primul număr al ziarului Basarabia scris în limba română. Faptul că citea o publicație scrie în limba natală îl marchează profund. Fără nici o ezitare, Tudose părăseşte satul şi vine la Chişinău. La redacţia Basarabiei a fost primit bine, în scurtă vreme a deprins a citi cu caractere latine, i s-au pus la dispoziţie cărţi de istorie şi, precum afirmă el însuşi, „am aflat de unde se trage neamul nostru". În paginile acelei publicaţii şi-a văzut tipărite însăilările sale poetice. De acum înainte devine un fel de fiu adoptiv al redacţiilor moldoveneşti. Atunci când dispare ziarul Basarabia, el îşi găseşte locul său la Cuvânt Moldovenesc. In pofida faptului că destinul îl lovise nespus de crunt luîndu-i vederile, T. Roman participă la toate întrunirile cu caracter naţional, fiind însoţit de unul dintre copiii săi. Versurile le dicta colaboratorilor redacţiei. Cel mai des îndeplinea această misiune poetul Antonie Luţcan.

În 1916 publică prima culegere de versuri Poezii moldovenești, iar trei ani mai târziu îi apare a doua și ultima plachetă de poeme – Cântecul plugarului. Creația sa, așa cum remarca criticul și istoricul literar Ștefan Ciobanu, rămâne o pagină luminoasă în literatura basarabeană. 

Tudose Roman a murit în 1921, fiind înmormîntat nu departe de Chişinău, la Step-Soci.

Surse: wikipedia, chisinau.blogspot.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *