A făcut armata în regimentul 33 Infanterie din Galaţi. În 1914 s-a căsătorit cu Elena Safta din Fălticeni. Au avut un fiu, Dinu, care a murit de tânăr, pe frontul de est, în cel de-al doilea război mondial. Licenţiat în Drept al Universităţii din Bucureşti (1906), s-a angajat la poliție în funcție de comisar clasa a II-a. A muncit în Poliţia Portului Galaţi. Aici a rămas până în 1907, între timp fiind avansat comisar. Potrivit propriilor declaraţii, a avut atribuţii de control al paşapoartelor pentru străini, primirea, expedierea şi vizarea paşapoartelor muncitorilor care veneau la munci agricole, urmărirea persoanelor suspecte de infracţiuni de drept comun sau de spionaj, pentru prevenirea strecurării în ţară, prinderea hoţilor la drumul mare şi a spărgătorilor.
Între 1907 şi 1909 a fost poliţai clasa I-a la poliţia oraşului Sinaia, care era reşedinţă regală. Aici a avut atribuţiuni similare unui prefect de poliţie, asigurând liniştea publică şi protecţia demnitarilor.
Între 1909 şi 1911 a fost poliţai (şeful poliţiei) câte 4-5 luni la Caracal, Corabia, Roşiorii de Vede şi Alexandria, iar în intervalul 1911-1913 a fost poliţai clasa a II-a în Poliţia Portului Sulina. În anul 1913 a ajuns şef de poliţie (poliţai) în Buzău. Aici a rămas până în 1917, când a fost delegat pe lângă armatele a IV-a şi a IX-a ruse, pentru organizarea şi conducerea serviciului de contrainformaţii şi informaţii în oraşele Roman, Bârlad şi Fălticeni.
A avut gradul de colonel, desfăşurând activităţi menite să descopere spionii din spatele frontului şi propagandiştii comunişti care făceau agitaţie în rândul militarilor şi care, aşa cum declara fără temă, ,,au desorganisat complet armata rusă’’. Informatorii descoperiţi erau predaţi ruşilor.
La 1 iulie 1918 Husărescu a fost mutat de la Poliţia Buzău la Poliţia punctului de frontieră Cetatea Albă, unde a organizat poliţia şi serviciul controlului de graniţă.
Prin Înaltul Decret Regal Nr.3327/ 10 noiembrie 1918, poliţaiul clasa I-a Husărescu a fost numit inspector de poliţie la Prefectura Poliţiei Chişinău. În 1919 a fost avansat inspector regional la Inspectoratul de Siguranţă Chişinău, unde a rămas până la ieşirea la pensie, în 1930.
La 6 iulie 1920 a fost numit şeful Subinspectoratului General de Siguranţă al Basarabiei, coordonând activitatea agenţilor de informaţii în judeţele Tighina, Cahul, Chişinău, Orhei, Bălţi, Soroca şi Hotin.
A fost considerat unul dintre cei mai mari profesionişti în problema infiltraţiei şi sabotajului comunist. Într-o scrisoare din 30 septembrie 1921, generalul de divizie Nicolae Rujinschi, comandantul Corpului 3 Armată din Basarabia, îi mulţumea pentru aportul adus la menţinerea ordinii între Prut şi Nistru şi informaţiile de mare importanţă culese.
În calitatea sa de şef al Siguranţei Basarabiei, a descoperit peste 40 de organizaţii comuniste: organizaţia comunistă condusă de Pavel Tcacenko, cele ale lui Dimitrie Kirilov, Cuşnicov, Bobak, Neni, Cerebriev, Kolbakov, Jura, Ganev, Non, Paril ş.a. Aproape în totalitate erau alcătuite din evrei, ucraineni, ruşi. A descoperit numeroşi curieri comunişti. A înăbuşit răscoala de la Tatar Bunar din 1924.
Pe parcursul carierei sale, a devenit Cavaler al Legiunii de Onoare franceze, ofiţer al Academiei franceze, ofiţer al instrucţiunii publice (franceze) şi decorat cu Leul alb în gradul de Comandor (decoraţie cehoslovacă), Vulturul alb în gradul de ofiţer (decoraţie poloneză), ordinul Sfântul Sava în gradul de Comandor (decoraţie sârbă), ordinele Sf. Stanislav, clasa a III-a şi Sf. Ana, clasa a II-a în gradul de Comandor (decoraţii ruse), ordinele Coroana României cu spade în grad de Cavaler şi Steaua României, medaliile Bărbăţie şi Credinţă şi Răsplata muncii pentru Biserică clasa I-a (române).
A plecat la pensie în 1930 ca urmare unor intrigi politice din cauza cărora timp de un an a fost purtat prin instanțe. I se aduceau acuzații că ar fi comis fraude în mânuirea fondurilor informative. Chiar dacă instanța de judecată a anulat suspendarea din funcție, Husărescu a plecat din Siguranță.
După demitere, viaţa lui Zaharia Husărescu este mai puţin cunoscută. Se ştie că, s-a stabilit la Bucureşti în strada Lahovary, unde domicilia retras. Însă, după 23 august 1944 – ieşirea României din război şi instaurarea controlului sovietic – de personalitatea lui Husărescu s-au interesat serviciile speciale sovietice.
La zece ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1955, Zinovie Husărescu a fost arestat în Bucureşti de autorităţile comuniste şi dus la Târgu Mureş pentru cercetări, aşa precum au fost cercetaţi imediat după război mai mulţi foşti poliţişti, jandarmi şi ofiţeri de informaţii, care şi-au făcut datoria faţă de Patrie, iar după 23 august 1944 au fost declaraţi indezirabili, pentru motivul că protejaseră Ţara de cei ce veniseră acum la putere. În momentul arestării avea 79 de ani.
Cercetările au durat câteva luni, iar odată finalizate, locotenentul major de justiţie Gheorghe Mellau, a întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată a lui Zaharia Husărescu încadrându-l juridic la „crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării muncitoreşti”. Zaharia Husărescu a stat întemniţat în penitenciarele Târgşor, Făgăraş şi în cunoscutul Fort 13 Jilava. A murit la 9 februarie 1959, în timpul detenţiei, din cauza condiţiilor de exterminare şi a lipsei îngrijirilor medicale.
Surse: basarabia-bucovina.info, istoria.md
