Perspectiva de aderare capătă contur
La 15 septembrie, la Strasbourg, Parlamentul European a adoptat Rezoluţia privind negocierile Acordului de Asociere între R. Moldova şi Uniunea Europeană. În alocuţiunea sa, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a remarcat evoluţiile RM din ultimii doi ani, declarând că prin „votul de astăzi Parlamentul European recunoaşte importanţa crescândă a R. Moldova în Europa şi semnificaţia acesteia, precum şi angajamentul faţă de UE, ca partener-cheie”. „Parlamentul European sprijină eforturile cetăţenilor moldoveni. Astăzi, noi am subliniat în mod special perspectivele Moldovei de aderare la UE ”, a mai spus Jerzy Buzek.
Rezoluţia, care conţine o serie de repere importante pentru relaţiile R. Moldova – UE de viitor, a fost propusă de Sir Graham Watson, eurodeputat, raportor al Parlamentului European privind Acordul de Asociere RM-UE. Rezoluţia se referă în mod expres la paragraful 49 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea aderării la Uniunea Europeană. Aceasta evidenţiază caracterul dinamic al negocierilor Acordului de Asociere, precum şi se referă de o manieră pozitivă la dialogul privind liberalizarea regimului de vize. La fel, deputaţii PE sprijină demararea, până la sfârşitul anului curent, a negocierilor privind crearea zonei de liber schimb. Rezoluţia relevă că noua filozofie a Politicii Europene de Vecinătate permite R. Moldova să profite de principiul „more for more” (mai mult, pentru mai mult). De asemenea, Parlamentul European recomandă dublarea eforturilor pentru soluţionarea conflictului transnistrean, respectând principiul integrităţii teritoriale a R. Moldova. Guvernul de la Chişinău a salutat decizia Parlamentului European.
Andreea Ştefan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!