Peste 12 mii de apeluri au fost efectuate de tineri la „Telefonul Copilului”
Potrivit documentului, din cele 12.371 de apeluri primite, 10.097 au fost unice, iar 2274 repetate. În anul curent s-a atestat o creștere cu 2099 de apeluri, comparativ cu aceiași perioadă a anului trecut.
Viceministrul MMPSF Viorica Dumbrăveanu a declarat în cadrul evenimentului că principalele întrebări adresate specialiștilor de către copii sînt legate de comunicarea defectuoasă cu părinții sau rudele, problemele de relaționare între semeni, hărțuirea în școală sau în cercul de încredere, lipsa încrederii în sine ș.a.
„Majoritatea apelurilor parvenite reflectă nevoia de atenție și de apreciere din partea adulților, lipsa de comunicare, precum și absența fizică și emoțională a părinților din activitatea zilnică a copiilor”, a precizat Dumbrăveanu.
Totodată, autorii raportului au venit cu recomandări pentru a combate aceste fenomene, cum ar fi inițierea unor campanii de informare a publicului privind semnele de neglijare și diferite forme de violență asupra copilului, optimizarea mecanismului intersectorial existent, deschiderea unor centre specializate pentru tineri etc.
„Telefonul Copilului” este un serviciu global de asistență telefonică gratuită pentru copii, care operează cu un număr pan-european 116111, accesibil în 28 de state ale Uniunii Europene. În R. Moldova acesta a fost lansat acum doi ani, fiind implementat de Centrul Internațional „La Strada” și gestionat de MMPSF. Tot astăzi a fost lansat și site-ul oficial al serviciului www.telefonulcopilului.md.
Timpul.md