Actualitate

Peste 1300 de tone de păcură din 16 mii au trecut Prutul

Garnitura de 24 de cisterne a fost „întâmpinată” oficial la Gara din Chișinău de către mai mulți oficiali din Moldova și Marius Lazurcă, ambasadorul României în Republica Moldova.

„Este ultima etapă a transferului umanitar pe care guvernul României a decis să i-l acorde Republicii Moldova. Primele două au privit ajutorul în pachete alimentare și un ajutor în zahăr”, a declarat Marius Lazurcă.

Potrivit vicepremierului pe probleme sociale, Gheorghe Brega, păcura va fi pusă la CET 2 pentru păstrare, și va fi folosită la iarnă pentru încălzirea orașului Chișinău.

„Probabil că o să ajungă pentru 1-2 trei luni de zile. Practic pentru o iarnă scurtă”, a comentat Brega.

Totodată, potrivit acestora, una din condițiile venite de la București este că această păcură nu poate fi comercializată, iar Guvernul urmează să ia o decizie cu privire la repartizarea acesteia.

În Moldova urmează să fie încă 11 astfel de transporturi similare, iar pentru transportul acestei cantități de păcură au fost antrenate 96 de cisterne în patru garnituri. Transportul a fost asigurat de către București, iar Căile Ferate din Moldova au câștigat un concurs internațional pentru a putea organiza transportul.

Marfa adusă are o valoare de 7 milioane de euro, sau 58 de milioane de lei moldovenești.

sursa: agora.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *