Timpul Liber

Peste 20 de urme de dinozauri polari au fost descoperite în Australia

Descoperirea respectivă oferă informaţii asupra comportamentului în ultima perioadă de încălzire globală pronunţată, acum circa 105 milioane de ani, potrivit spuselor paleontologilor pentru revista „Alcheringa”.

Dinozaurii au vieţuit în zona respectivă cu 115-105 milioane de ani în urmă, atunci când Australia era unită cu Antarctica. Creaturile au petrecut luni întregi în întunericul polar. Paleontologii cred că urmele descoperite recent, găsite în blocurile de gresie pe plaja Milanesia din Parcul Naţional „Great Otway”, au fost făcute pe un platou de inundaţii, vara, după ce gheaţa polară s-a topit. Rocile conţin, de asemenea, urme de găoace ale unor insecte, trăsăturile comune ale zonelor inundabile.

"Aceste urme ne oferă indicatori direcţi ai modului în care aceşti dinozauri interacţionau în ecosistemele polare, în timpul unui moment important în istoria geologică", a declarat Anthony Martin, paleontolog de la Universitatea Emory, din Atlanta, SUA, şi lider în cadrul cercetărilor.

Urmele cu trei degete sunt conservate în bucăţi de gresie, din perioada Cretacicului Timpuriu. Ele provin de la trei specii de teropode mici – un grup de dinozauri bipezi, în principal carnivori, care au mărimi diferite, şi care au fost strămoşii păsărilor moderne.

"Ar putea fi doi adulţi, o femelă şi un mascul, şi cu puiul lor – o mică familie de dinozauri, însă acestea sunt doar speculaţii", a declarat dr. Martin.

Studiul este publicat în revista Alcheringa.

Sursa: Timpul.md (V.P.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *