Actualitate

Peste 200 de persoane au protestat aseară la București împotriva vicepremierului Gabriel Oprea (VIDEO)

Cei prezenți au cerut demisia lui Oprea, ca urmare a accidentului în care un polițist din coloana sa oficială și-a pierdut viața săptămâna trecută.

Potrivit Jandarmeriei, protestul a durat între orele 18,00 și 20,00 și nu s-au înregistrat incidente.

Aceasta este cea de-a doua zi de proteste, după ce circa 1.000 de persoane au ieșit în stradă duminică pentru a cere demisia lui Gabriel Oprea.

Poliția Capitalei a anunțat joi că polițistul care a decedat pe 20 octombrie în urma unui accident de motocicletă se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

Potrivit sursei citate, polițistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în București, asigurând deplasarea în siguranță a coloanei oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic.

Reamintim că, aproximativ 1.000 de persoane au protestat duminică, 25 octombrie, în centrul orașului București, cerând demisia vicepremierului Gabriel Oprea.

Protestatarii sunt nemulțumiți în contextul în care polițistul Bogdan Gigină, din coloana sa oficială, și-a pierdut viața săptămâna trecută în urma unui accident.

Începând cu ora 14,00, protestatarii s-au adunat la fântâna din Piața Universității, apoi s-au îndreptat spre sediul MAI, în Piața Revoluției, scandând "Jos Oprea!"; "Demisia!", "Dacă vă pasă, ieșiți din casă!", "România trezește-te!", "Interesul național, alibi pentru penal!", "Indignați nu manipulați", "Solidaritate!", "Oprea, nu uita, asta nu e casa ta", "Asasin, Oprea asasin", "Cu girofar, către penitenciar".

Coloana a pornit, în mod pașnic, escortată de forțele de jandarmi, și spre sediul Guvernului, în Piața Victoriei.

Poliţistul Bogdan Gigină, care şi-a pierdut viaţa după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă, în timp ce se afla în dispozitivul care îl însoţea pe vicepremierul Gabriel Oprea, a făcut parte din trei coloane oficiale în ziua producerii accidentului, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.

Conform unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în cazul accidentului în urma căruia a murit poliţistul Bogdan Gigină se fac cercetări într-un dosar deschis, pe 20 octombrie, de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti pentru ucidere din culpă.

"Până în prezent, în cauză au fost efectuate o serie de acte de urmărire penală precum: audierea unor martori, solicitarea unor înscrisuri şi informaţii de la diferite instituţii, ridicarea unor imagini surprinse de camerele de supraveghere", se arată în documentul citat.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că la Parchetul Capitalei au dat declaraţii, în calitate de martor, doi colegi ai lui Bogdan Gigină care erau în dispozitivul de însoţire a coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea. Aceştia au arătat, în declaraţiile date, cum s-au derulat faptele în ziua accidentului.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *